Dacă mai existau nedumeriri, iată că Gerard Biard, redactorul șef al deja celebrului Charlie Hebdo a motivat, recent, interesul major al caricaturiștilor francezi, în special, față de profetul Mahomed, față de religie și Dumnezeu, în general. Într-un stil tăios, iacobin, ca o ghilotină, Gerard Biard ne oferă o mostră de judecată față de care e greu să te raportezi creștinește, cu o blândă înțelegere. Nu, nu vă gândiți la răspunsuri contondente. Vreau să spun că e greu să-i replici în termenii corectitudinii politice. Pentru că, până una, alta, părerea lui, în Europa și-n restul lumii, e minoritară în raport cu convingerile semenilor lui care trăiesc cu frică de Dumnezeu, în suflete. Dacă e așa cum spune Biard, veninul caricaturilor lui Charlie are un substrat atât de pătimaș anti-religios, încât pare de înțeles furia ce-i cuprinde pe fanaticii credincioși. Nu și felul în care i-au „pedepsit” pe caricaturiști.
[contextly_sidebar id=”vCHb0u1Kx502BSuSqXbCLLXxv3DBt6GU”]Și iată câtă patimă are un cetățean al Republicii Franceze, care explică politica sa editorială astfel, conform publicației belgiene lagazette.be, din 19 ianuariel: „Cu fiecare desen al lui Mahomed, cu fiecare desen al profetului, cu fiecare desen al lui Dumnezeu, noi apărăm libertatea de conștiință” (!!!). Pentru că între libertatea de conștiință și religie, „diferența e enormă, având în vedere că libertatea de conștiință include libertatea de a nu crede în Dumnezeu”, dixit magister șef al lui Charlie Hebdo, anticlericalul și ateul jurnal parizian. Explicațiile au venit după ce canalul american NBC, care i-a luat un interviu, a tradus greșit afirmația lui Biard, cum că Charlie Hebdo ar apăra în primul rând „libertatea religiei”. Ca să vezi ce greșeală au făcut americanii… Așa ceva un european raționalist și ateu convins nu putea să lase necorectat.
Ce să mai înțelegi de aici? Încotro se îndreaptă lumea asta? Libertatea de conștiință include libertatea de a nu crede? Conștiința presupune să nu crezi în Dumnezeu? Nu mă mir. Iată unde a dus revoluția de la 1789… Lăsând gluma la o parte, problema nu mi se pare această afirmație stupidă, ci solidarizarea isterică a atâtor oameni „civilizați” cu bietul Charlie, pornit pe glume proaste, fiind prea plin de el însuși.