De ce mai poți fi monarhist, astăzi?

Aniversarea, la 18 ianuarie, a celor 25 de ani de la venirea Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, în România, poate fi momentul consacrării definitive a prezenței Casei Regale în societatea noastră. Spun poate, pentru că n-am certitudinea că am ajuns la o majoritate populară care vede cu ochi buni monarhia. Aud de multe ori: „De ce eşti monarhist?” Iniţial, mi s-a părut o întrebare stupidă. Cu timpul am devenit mai înţelegător. Lumea românească de până în ’89, pe care o ştiu bine, a fost atât de lipsită de firesc, pur şi omenesc, așa încât „de ce eşti monarhist?” mi s-a părut…normală, într-o ţară postcomunistă. Mai sunt întrebări „postcomuniste”, la care personal răspund cu grija de a nu irita nervi sau orgolii. Dar cea cu monarhia are un aer de curiozitate infantilă sau de anchetă justițiară. Ştiu, suntem un neam de indivizi curioşi de soarta vecinului. Dar parcă e prea de tot să pui întrebări care nu se pun. Evident, dacă există cultura respectului faţă de libertatea de opțiune.
Să revin, însă, la de ce ești monarhist, dom’ne? Că doar nu te-ai născut în monarhie!, insistă unii, mai ales că, la şcoală, ai învăţat numai de rău despre ea. Într-adevăr, școala comunistă, pe care au făcut-o generaţiile republicane de copii, a tratat monarhia constituţională cu indiferenţă regală. Despre familia dinastică a românilor s-au predat numai năzbâtii, în loc de adevăruri istorice. Hohenzollern-Sigmaringen era nume bun de râs, abia reproductibil verbal de unii, nicidecum de respectat. Cu timpul, aproape şters din memoria colectivă. Din păcate, nici după ’89, lucrurile nu s-a schimbat sensibil și imediat. Şi nu mă refer la expulzările de rit bolşevic ale Regelui Mihai, de către regimul de la Bucureşti, la începutul deceniului ’90. Mult mai grav mi se pare faptul că şi astăzi întâlneşti tineri şi mai în vârstă decât ei, care ridică din umeri când sunt întrebaţi ce-a însemnat monarhia pentru istoria noastră modernă. Despre ce-ar putea însemna nici nu intră în discuţie. Ce, vrei o dinastie eternă, în fruntea ţării?, mi se taie macaroana, de cele mai multe ori, adică curajul unui răspuns calm. De parcă, n-am ști că regimul republican ceaușist ajunsese el însuși în faza „dinastiei de familie”…
Pentru mine, a vorbi de monarhie presupune a pleca de la premisa că a apărut şi dispărut din viaţa poporului român, fără aportul semnificativ al acestuia. A apărut după înlăturarea principelui A.I.Cuza – conducătorul ales de mase, atunci când democraţia nu-i tulbura încă existenţa. Politicieni cu vederi liberale, din dorinţa asemănătoare celei pe care şi cei de astăzi o afişează, de europenizare a societăţii româneşti, au adus pe tronul Principatelor Unite un principe străin, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Iar străinul ăsta, cu încăpăţânarea lui germanică, după ce a devenit Rege, a făcut de bine să impună trecerea românilor de la feudalismul întârziat, la capitalismul de dezvoltare. Numai istoricii oneşti ne pot spune cum de a reușit acest om, timp de 48 de ani, să modernizeze Principatele Unite, care, până la el, arătau… ca la porţile orientului. Urmaşul lui, Ferdinand, şi-a legat numele de întemeierea României Mari, a instaurat votul general, a împroprietărit ţăranii şi a modernizat monarhia constituţională. În perioada de criză europeană ce a urmat, dinastia a trecut ea însăși prin momente grele, datorită moştenitorului lui Ferdinand, Carol II, regele inteligent, cult, dar aventurier, puternic influențat de politicienii dâmboviţeni. Urmaşul lui, Mihai, a avut neşansa de-a fi suveran prima dată, în copilărie, apoi la o vârstă foarte tânără, în plin război mondial. După marele măcel, a abdicat sub presiunea marii puteri învingătoare de la răsărit.
Aşadar, de ce mai poți fi monarhist, astăzi: 1. Pentru că poporul român a avut un profund respect față de familia regală care a făurit România Mare; 2. pentru că, și astăzi, poporul român, în sufletul său, îşi doreşte un conducător capabil să ţină sub control gâlceava politicienilor, după modelul lui Carol I; 3. pentru că Regele Mihai I a avut un comportament demn de întemeietorul dinastiei, Carol I, în ultimii 68 de ani, după abdicarea sa; 4. pentru că monarhia constituţională ar avea șanse mari să ne scoată din rătăcirea postcomunistă; 5. pentru că prin monarhie românii au cunoscut democraţia; 6. pentru că nu poporul român a hotărât detronarea Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. Iată sunt numai șase argumente pe care unii le pot accepta, alții, nu sau le pot ignora. Important ar fi dacă ne-am gândi cu toții cum am putea răspunde în cunoștință de cauză, pentru un viitor mai bun al țării, la o altă întrebare, mai potrivită perioadei în care ne aflăm: „Ce fel de Românie îți dorești: republică sau monarhie constituțională?” Nu de alta, dar e posibil ca răspunsul la această întrebare să fie cheia dobândirii încrederii și respectului față de stat, de către majoritatea cetățenilor României.