Clădirea secţiei clinice Reabilitare Medicală I (cunoscută ca Fizioterapie I după vechea denumire a specialităţii) a fost extinsă şi complet renovată, valoarea investiţiei fiind de 6,46 milioane lei.
Fondurile au fost asigurate în întregime de către Consiliul Judeţean Sibiu. Valoarea alocată pe anul 2014 a fost de 5.975.950 lei. Pentru această lucrare s-a obţinut autorizaţia de construire nr. 43 din 28.01.2014 iar lucrările au început 04.03.2014. Gradul de realizare a lucrării este de aproximativ 95%.
Imobilul va fi parţial dat în folosinţă în cursul acestei săptămâni, urmând ca în martie 2015 procesul de reabilitare să fie finalizat în întregime. Iniţial, data finalizării a fost stabilită pentru martie 2017 dar apoi termenul a fost refixat pentru martie 2015 datorită creşterii ritmului de execuţie a lucrărilor.
Au fost efectuate lucrări pentru refacerea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare şi de canalizare, lucrări de consolidare a clădirii, de reamenajare a podului ca mansardă, amenajare şi recompartimentare a spaţiilor existente, creare a unor spaţii noi în subsolul clădirii anterior acoperite cu pământ, lucrări pentru dotare cu lift exterior, semnalizare alarmare în caz de incendiu şi rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.
Clădirea este prevăzută cu 4 nivele (subsol, parter, etaj 1 şi mansardă) şi au fost create spaţii noi prin mansardarea clădirii şi recompartimentarea celor existente, suprafaţa secţiei crescând de la 1010,4 m2 la 1289,77 m2. Suprafaţa menţionată este repartizată astfel.
– Mansardă: 279,37 m2;
– Etaj I: 346,45 m2;
– Parter: 354,7 m2;
– Subsol: 309,29 m2.
În spaţiile nou create au fost amenajate cabinete medicale, saloane, sală de masă, sală de curs, vestiar pentru pacienţi şi personal, cabinet de terapie ocupaţională şi pentru elongaţii vertebrale, registratură, toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi.
Baza de tratament a fost dotată cu aparatură performantă de fizioterapie, fiind înlocuită toată aparatura anterioară care avea o vechime de peste 50 de ani. [contextly_auto_sidebar id=”r5tM2meoz2A5wh3cKJW7K4JlzokbP6yC”]
Sala de kinetoterapie a fost dotată cu spaliere noi, un covor rulant şi bare paralele pentru reeducarea mersului, masă de verticalizare, biciclete medicale, aparat pentru elongaţii vertebrale.
La parter secţia dispune de următoarele spaţii:
– Registratură;
– Electroterapie;
– Sală de kinetoterapie;
La etajul I există:
– 10 saloane: 3 rezerve, 4 saloane cu 2 paturi, 3 saloane cu 3 paturi şi băile aferente;
– Sală de mese şi oficiu;
– Sală tratamente;
– Cabinet electroterapie;
– Boxă curăţenie;
La mansardă sunt prevăzute:
– 3 saloane: 1 salon cu 2 paturi, 2 saloane cu 4 paturi şi cu băile aferente;
– 3 cabinete medici;
– 1 cabinet asistente;
– 1 sală curs;
– 1 cabinet ecografie;
– Boxe pentru lenjerie curată şi murdară;
– Ploscar;
– Vestiar asistente;
– Toaletă personal.
„Reabiltarea medicală este o componentă esenţială a SCJU Sibiu datorită faptului că aici se recuperează şi se tratează pacienţi cu o patologie diversă. Practic, prin recuperarea medicală se oferă pacienţilor şansa la o viaţă nouă. De aceea, am dorit ca procesul de recuperare să se deruleze într-o secţie modernă şi complet utilată, în condiţii civilizate care să asigure atât confortul pacienţilor cât şi derularea eficientă a actului medical şi a tuturor procedurilor aferente. Ne bucurăm că am reuşit să ne atingem obiectivul propus mult mai repede decât era estimat iniţial în condiţiile susţinerii financiare de care am avut şi avem parte din partea ordonatorului principal de credite”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean.
„Reabilitarea completă a clinicii noastre reprezintă un eveniment important care implică creşterea calităţii actului medical şi a pregătirii universitare şi postuniversitare. Astfel pacienţii noştri vor putea beneficia atât de confort cât şi de servicii medicale performante şi de înaltă calitate, iar studenţii şi medicii rezidenţi de un proces de învăţământ mai bun. Ţin să mulţumesc celor care au înţeles rolul important pe care îl ocupă reabilitarea medicală în procesul de reintegrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi şi s-au implicat în acest proiect, şi anume conducerii Consiliului Judeţean Sibiu, conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi constructorilor”, a declarat Şef Lucrări Dr. Florina Popa, medic şef al Secţiei Clinice Reabilitare Medicală I.
Despre Secția Clinică Reabilitare Medicală I
Secţia Clinică Reabilitare Medicală I dispune de 30 de paturi repartizate în 13 saloane şi cu băi aferente: 3 rezerve, 5 saloane cu 2 paturi, 3 saloane cu 3 paturi şi 2 saloane cu 4 paturi, 10 saloane fiind la etajul 1 şi 3 saloane la mansardă.
În clinică sunt trataţi pacienţi cu diverse dizabilităţi, în special după afecţiuni neurologice, ortopedice, posttraumatice şi reumatice. Pacienţii vor putea să efectueze tratamente moderne de reabilitare medicală şi anume de electroterapie de joasă, medie şi înaltă frecvenţă: băi galvanice, ultrasonoterapie, fototerapie cu radiaţii infraroşii şi ultraviolete, laserterapie, unde scurte, diapulse, magnetoterapie locală şi generală.
În cadrul secţiei îşi desfăşoară activitatea o echipă de profesionişti formată din 3 medici primari, 4 kinetoterapeuţi, 20 asistenţi medicali (17 dintre aceştia cu pregătire de balneofizioterapie), 2 registratori medicali şi 7 angajaţi ca personal auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare de curăţenie).