Specialiștii ne avertizează să nu ne aventurăm la Bâlea Lac, riscul de producere al avalanșelor fiind foarte ridicat!

balea

Riscul de producere al avalanșelor în masivul Făgăraș, inclusiv zona Bâlea Lac, este unul foarte ridicat, fiind de nivel 4 din 5. Meteorologii susțin că datorită temperaturilor ridicate din zilele precedente, zăpada s-a topit și umezit în partea superioară a stratului, iar la altitudini mai joase, zăpada este umezită în întreg stratul rămas netopit. ” Datorită temperaturilor ridicate și insolației din cursul zilei, stratul va continua să se umezească, iar la altitudini mai joase să se topească, exceptând zonele adăpostite și pe văi, unde sunt prezente depozite mari. Pe numeroase pante înclinate stratul este mediu sau puțin stabilizat. Declanșarea avalanșelor este posibilă chiar și la slabe supraîncărcări. Pe fondul temperaturilor ridicate din cursul zilei și a insolației, se vor semnala curgeri sau avalanșe spontane de topire de suprafață, care pot antrena și stratul aflat dedesubt”, se arată într-un comunicat remis Agerpres de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Conform meteorologilor, marți la ora 14, stratul de zăpadă măsura: 178 cm la Bâlea-Lac, 66 cm la Vf. Omu, 56 cm la Sinaia, 38 cm la Predeal și 36 cm la Fundata.

[contextly_auto_sidebar id=”52OI22SW7qpoBvTtuhsRkweHiM9weqab”]

Ultima oră