Klaus Iohannis a venit special duminică dimineață la Sibiu pentru a participa la slujba de comemorare a saşilor şi şvabilor din România care au fost deportaţi în urmă cu 70 de ani, printre aceștia fiind la acea vreme și bunicii săi. De aici președintele a plecat cu aeronava prezidențială la Paris.
Site-ul nostru a transmis în direct momentele petrecute de Klaus Iohannis la Biserica Evanghelică din Piața Huet.
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat de la slujba de la Catedrala Evanghelică din Sibiu în jurul orei 11.00, fără a face declaraţii. Ceremonia a mai durat aproximativ 15 minute.
În sală s-au aflat şi două persoane – un bărbat şi o femeie – care au supravieţuit în lagărăle sovietice, cei doi fiind invitaţi alături de preot, iar o fetiţă de 10 ani le-a oferit câte un buchet de trandafiri albi.
La ieşirea din biserică, femeia a spus că în ianuarie 1945, când avea 16 ani şi zece luni, a fost luată şi dusă în lagăr, unde a stat cinci ani.
”Era frig, ne era foame şi munca era foarte grea, mai ales la vârsta pe care o aveam eu. Ne-a ajutat Dumnezeu şi am scăpat şi uite că am trăit până acum”, a afirmat femeia.
Ea a mai spus că a fost un ”gest frumos” din partea preşedintelui că a participat la slujba la care au fost comemoraţi 70 de ani de la deportarea saşilor şi şvabilor din România.
La ceremonia religioasă au mai luat parte şi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, şi primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor.
Duminică dimineaţă, preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care spune că printre cei 70.000 de saşi şi şvabi din România care au fost deportaţi de autorităţile bolşevice în lagăre de muncă forţată din Uniunea Sovietică s-au aflat şi bunicii săi.[contextly_auto_sidebar id=”glbyf57lafiNimYCalhztjnUyyA1M8nP”]
”Cu 70 de ani în urmă, în ianuarie 1945, 70.000 de saşi şi şvabi din România au fost deportaţi de autorităţile bolşevice în lagăre de muncă forţată din Uniunea Sovietică. Femei, bărbaţi şi copii. Germania fusese înfrântă şi orice vorbitor de limbă germană trebuia pedepsit, indiferent dacă participase sau nu la război. Printre cei 70.000 de deportaţi s-au aflat şi bunicii mei. Erau tineri. După câţiva ani, s-au întors acasă îmbătrâniţi de suferinţă. Nu au povestit niciodată ce au trăit în lagăr. Era dincolo de cuvinte”, a scris Iohannis, menţionând că participă la slujba de comemorare de la Catedrala Luterană în amintirea bunicilor săi şi a tuturor persoanelor deportate atunci.
Potrivit datelor deţinute de etnicii germani din Sibiu, din România au fost deportaţi în lagărele sovietice în jur de 70.000 de saşi şi şvabi, aproximativ 4.500 dintre aceştia fiind doar din judeţul Sibiu.
De la Sibiu Iohannis a plecat la Paris la bordul aeronavei prezidențiale.
VEZI MAI JOS IMAGINILE CU IOHANNIS LA SIBIU