ARESTARI ŞI INTERCEPTĂRI în dosarul MARIAN OPRIŞAN "Nu se constată vreun prejudiciu ca urmare a ...bla, bla, bla"

Tribunalul Bucureşti a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a expertelor contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, scrie mediafax.rooprisan

Elena Muşuroiu, experta recomandată de Marian Oprişan în dosarul de corupţie, îi spunea lui Liviu Macovei că în raportul pentru instanţă se va consemna că „nu se constată existenţa vreunui prejudiciu ca urmare a … bla, bla, bla”, precizând că va fi „o formularistică un picuţ cu vorbe mai elevate”.

ARESTARI ŞI INTERCEPTĂRI în dosarul MARIAN OPRIŞAN "Nu se constată vreun prejudiciu ca urmare a ...bla, bla, bla"

Procurorii DNA au arătat, în referatul în care au cerut arestarea preventivă a celor două experte, acuzate de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu, că din interceptări rezultă că Elena Valentina Muşuroiu a discutat cu Liviu Macovei, expert parte al inculpatului Valeriu Iacob, despre raportul de expertiză înainte ca acesta să îl semneze.

Raportul de expertiză a fost finalizat de Elena Valentina Muşuroiu în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2015, fiind trimis, prin şoferul acesteia, expertului desemnat Ileana Roxana Cernea, căreia i-ar fi predat un set de documente reprezentând mai multe exemplare ale raportului.

[contextly_auto_sidebar id=”VdUy3ECY4lOnuNszuhz5ZcoB0PwEsZrr”]

Înainte de a-l trimite la Cluj-Napoca, Elena Valentina Muşuroiu i-ar fi cerut acordul lui Liviu Macovei să îi fie trimis documentul în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, pentru a-l semna.

Muşuroiu i-a trimis lui Macovei şi o formă intermediară a raportului, în seara zilei de 7 ianuarie, iar după ce l-a citit, cei doi au discutat despre conţinutul materialului, din conversaţie rezultând că s-a stabilit că prejudiciul cauzat de către inculpaţii trimişi în judecată nu există.

„MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Aţi reuşit să aruncaţi vreun ochi?
MACOVEI LIVIU: Da, doamnă, l-am citit.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Şi?
………………………
MACOVEI LIVIU: Da. Ă… văd că, nu ştiu, încă nu sunteţi cu problemele finalizate la… legat de prejudiciu, persoane responsabile şi cu celelalte.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Aia, oricum, pers… persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul… ziceţi la patru parcă e ăla, nu?
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Cinci… staţi puţin…
MACOVEI LIVIU: La patru şi la cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: La patru…
MACOVEI LIVIU: La patru «Să se stabilească în raport de documentele financiar-contabile dacă s-a produs un prejudiciu».
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da… staţi un pic, să ajung şi eu la el, că sunt în… ăă… «Să se stabilească în raport cu… dacă s-a produs…» aşa…
MACOVEI LIVIU: Patru este.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Păi, da. Da, da, da, da, da, da.
MACOVEI LIVIU: Deci, ăsta nu-i, nu e abordat. Şi la cinci «În ipoteza stabilirii unui prejudiciu, să se stabilească dacă persoanele responsabile din cadrul… au întreprins demersurile financiare pentru recuperarea…»
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Păi, nu. Aţi văzut… aţi văzut că la cinci, s-a…
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Am trecut facturile de stornare care au fost evidenţiate.
MACOVEI LIVIU: Dar alea nu sunt legate… Da’ după părerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla… legate de nişte situaţii comparative făcute de beneficiar cu constructorii…
……………………
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Având în vedere maniera în care au fost formulate obiec… răspunsurile la primele trei, da?
MACOVEI LIVIU: Da.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: În care rezultă că plăţile au fost făcute în baza documentelor justificative, da, ă… contracte, situaţii, facturi, procese-verbale de recepţie, da, cum sunt ele înşirate…
MACOVEI LIVIU: Da.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: …nu, nu este vorba de un… un prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Bun, da’ nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus, cu subiect şi predicat, după părerea mea.
………………………………………..
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Aşa… Rezultă că în raport de documentele… aşa… nu se constată existenţa vreunui prejudiciu ca urmare a … bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici ăsta o să fie răspunsul.
MACOVEI LIVIU: Bun. Şi atunci…
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Că nu am prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Perfect.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Numai că îmi trebuie o for… o formularistică mai… un picuţ mai… aşa, mai cu vorbe mai elevate, să mi le găsesc un pic!
……………………………
MACOVEI LIVIU: …dar înainte de a prezenta, spuneţi că «Aşa cum s-a spus, nu există niciun prejudiciu dar, totuşi, urmare punctajelor şi situaţiilor comparative, s-au făcut anumite corecţii şi s-au introdus facturi în roşu» Dar asta nu… nu înseamnă că sunt… vorbim de un prejudiciu şi…
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Prejudiciu, da.
MACOVEI LIVIU: …recuperarea lui, da?
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da.
……………………………
MACOVEI LIVIU: Aşa. «Că sumele provenite din finanţarea prin contractul de împrumut subsidiar au fost rulate» şi zic eu că n-ar fi rău să spuneţi, după rulate, «Au fost rulate în mod legal», pentru că întrebarea aşa sună, dacă au fost rulate în mod legal.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da.
MACOVEI LIVIU: Nu?
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, da, da, da! Am mâncat… am mai mâncat subiecte şi predicate. Da.
MACOVEI LIVIU: Nu. Păi, da’ se întâmplă când suntem în febra redactării… da.
…………………………..
MACOVEI LIVIU: Aşa… A mers numai, cred, prin HG-ul şi nu ştiu ce şi eu, la un moment dat, am fost într-o derută pe tema asta.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Îhâm, îhâm.
MACOVEI LIVIU: Dar în toată această operaţiune, temeiul legal îl reprezintă acel contract.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Contract!
MACOVEI LIVIU: El, că e bun, că nu e bun, nu am eu treabă, eu sunt parte în contract, sunt în subordinea… deci, sunt unitate de implementare…
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Implementare, da, da, da, da!
MACOVEI LIVIU: Aşa, eu trebuia să mă subordonez.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, aşa este.
MACOVEI LIVIU: Şi, ca atare, dacă ăla a scris acolo că trebuie aşa, aşa am făcut. Nu?”, potrivit transcrierii interceptării, prezentate de procurori în referatul cu propunerea de arestare.

De asemenea, în 7 ianuarie, Ileana Roxana Cernea (Pintilie), expertul desemnat de instanţă să realizeze expertiza financiar-contabilă în dosarul de corupţie al lui Marian Oprişan, discuta cu Elena Muşuroiu despre raport. Aceasta se interesa dacă raportul a fost finalizat, întrucât trebuia să îl depună la instanţă, în condiţiile în care în 4 decembrie 2014 fusese amendată de judecător pentru nerespectarea termenului fixat în vederea finalizării documentului, iar în 7 ianuarie, judecător i-a pus în vedere să predea raportul până la ora 15.30, pentru a nu se ajunge la alte sancţiuni procesuale.

Elena Muşuroiu i-a trimis atunci expertei Ileana Roxana Cernea, prin email, primul draft al raportului, cerându-i să-l citească pentru că: „Una e când mai vine cineva şi să…Ştii?”. După ce l-a citit, Cernea şi-a exprimat admiraţia cu privire la modul în care a formulat Elena Muşuroiu răspunsurile la obiective: „Tu, sunt în continuare uimită de formulare, că pe mine asta mă…pe mine asta mă…Eu n-am ajuns nici pe departe la performanţa asta. Eu cu două liniuţe mi-am zis două idei, dar să le îmbrac…până să le îmbrac, doamne!”.

În cadrul aceleiaşi discuţii, Ileana Roxana Cernea a constatat că Elena Muşuroiu a „păstrat linia care am…care a fost stabilită de la început” şi a fost informată despre dispoziţiile legale folosite pentru a justifica inexistenţa prejudiciului.

Procurorii au stabilit că experta Ileana Roxana Cernea nu i-a trimis niciun raport Elenei Muşuroiu în legătură cu răspunsul la obiectivele expertizei şi nu a avut nicio contribuţie la redactarea raportului, deşi avea obligaţia de întocmire a documentului. Mai mult, susţin procurorii, baza legală folosită în argumentarea concluziilor expuse în raportul de expertiză nu exista, iar Cernea nu ştia care a fost prejudiciul reţinut în rechizitoriul din dosarul lui Marian Oprişan, nici valoarea de finanţare pentru reabilitarea drumurilor prevăzute în contractul de executare a lucrărilor.

„Firmele cu care au fost executate lucrările în ceea ce priveşte reabilitarea drumurilor comunale sunt, în opinia acesteia, AISPA SRL şi Moldoviţa SRL (n.n. – nu este menţionată o astfel de societate în dosar), ştia de nişte acte adiţionale la contractul de împrumut, dar nu ştia câte, nu cunoştea legea care stabileşte modalitatea de înregistrare a sumelor transferate şi nici nu ştia cine le-a transferat. Contractul de reabilitare a drumurilor comunale se referea la 49 de astfel de drumuri (n.n. – în fapt sunt 41)”, au arătat procurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

În dosar este urmărit penal şi expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta este acuzat că a acceptat să semneze raportul de expertiză financiar-contabilă, conştientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanţă – Ileana Cernea – şi că, în acest mod, se încalcă prevederile legale şi totodată se aduce atingere dreptului părţilor vătămate din dosar la desfăşurarea procesului în mod echitabil.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului unor firme neeligibile. Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la „Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila „Rucăr” şi „Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

Dosarul a fost strămutat de mai multe ori la diferite instanţe, iar din 7 iulie 2010 se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică