Îţi scriu câteva rânduri, pentru că, după ce ai fost doar o caricatură, numele tău a fost adoptat de o mulţime de oameni. S-a întâmplat după 7 ianuarie, când ai fost ţinta unui atac terorist, la Paris. După trei zile, cei doi oameni care te-au luat în cătare au murit. Nu, însă, înainte ca împreună cu un camarad de-al lor să ucidă cu sânge rece 17 oameni. Între care şi părinţii tăi, desenatorii. Te întreb: a meritat măcelul ăsta doar pentru că tu, o caricatură, i-ai enervat pe ucigaşii lor?
Sunt convins că-mi vei răspunde că nu. Bine, bine, dar cum am ajuns ajuns aici? Vreau să spun cum de n-a fost posibil să nu ajungem aici. Într-o lume atât de bine informată, tocmai planul ăsta ucigaş n-a putut fi cunoscut? Nu ar fi pentru prima dată, când omenirea nu se poate apăra de un mare rău. Şi totuşi tu ştii că părinţii tăi, desenatorii, şi conducătorii statului francez erau conştienţi de riscul ca tu să devii ţinta unui atac terorist.
Dragă Charlie,
Acum, că eşti o mulţime de oameni, te-ai spiritualizat – vreau să zic, ţi-ai propus să duci mai departe cauza desenatorilor tăi? De fapt, cauza lor a fost să deseneze orice, fără nicio îngrădire. Cu orice risc. Asta vrei? Când toată lumea bună îşi zice în limba fiecăruia, „Je suis Charlie„? Cred că ar trebui să te simţi, mai întâi, responsabil nu doar de ce s-a întâmplat în această săptămână, la Paris, ci mai ales de ce vei face în continuare. Nu cred că te simţi complet nevinovat de moartea unor oameni pentru care, până acum patru zile, ai fost doar o biată caricatură. Trecând deja în lumea spiritelor ce pot uni oamenii pentru o cauză sau alta, eşti cu atât mai responsbil de ce va urma.
Ca şi caricatură, te-ai născut din libertatea de exprimare a unora. Dar în numele tău, alţii au ucis cu sânge rece. Libertatea ta – neîngrădită – a provocat măcelul. Aud, acum, că vrei să demonstrezi pe străzile Parisului. Poate şi prin alte oraşe ale lumii. De ce? N-a fost de-ajuns că trei oameni s-au declarat martiri ai lui Dumnezeu, fără să fi fost martirizaţi de nimeni, ci doar în imaginaţia lor? Vrei să transformi lumea asta într-un poligon de luat la ţintă oamenii? Ar trebuie să fii conştient că, pe vremea când erai doar caricatură, n-ai fost nici tu un erou al libertăţii. Ai depăşit doar limitele de înţelegere ale celor de care ai râs.
Dragă Charlie,
Ştiu că eşti un spirit liber cugătător, ateu. Pentru tine Dumnezeu nu există. Şi totuşi pe El l-ai atacat cu apariţiile tale insolente, atunci când erai doar o caricatură. Te sfătuiesc să nu întinzi coarda libertăţii fără graniţe morale. Omenirea prin morală a rezistat până acum. Fără morală nu s-ar fi ridicat pe verticală. Şi nu uita că trăieşti într-o civilizaţie născută din iubire. Culmea e că civilizaţia duşmanilor tăi, din aceste zile, are aceleaşi rădăcini. Doar că, din motive pe care nu e cazul să le discutăm acum, îşi manifestă altfel decât tine iubirea. Faţă de cine? Evident faţă de cel care, din iubire, ne-a trezit pe toţi la viaţă: Dumnezeul tuturor oamenilor. Şi ştii ce spune El? „Cine crede că mă iubeşte pe Mine şi îşi urăşte fratele este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum mă poate iubi pe Mine, fără să mă vadă?„
Dragă Charlie,
În încheiere, te rog să nu măreşti, prin cei care ţi-au adoptat numele, criza pe care ai provocat-o, în această săptămâna, ca şi caricatură, la Paris. Fă în aşa fel încât, ca spirit, să le redai oamenilor încrederea în ei înşişi, dar şi iubirea faţă de semeni. Iar manifestaţiile din zilele următoare, ale celor care spun că au fost cuceriţi de tine, să fie în folosul tuturor oamenilor.
Cu drag,
Micul Prinţ*
P.S. Vreau să-ţi mai spun doar un lucru. Ştii că a mai existat un Charlie, cel care-şi zicea Charlot. El i-a făcut pe oameni să râdă cum n-a reuşit nimeni până acum. Ştii de ce? Pentru că el iubea oamenii. Nu urmărea să le facă vreun rău, chiar dacă, prin arta sa, făcea de râs un caracter urât. Dimpotrivă, dorea să-i trezească la realitate. Aşa s-a întâmplat cu „Dictatorul”. Cu dictatorul său, Charlie-Charlot l-a ridiculizat pe cel care a provocat marea teroare în numele diferenţierii rasiale între oameni, crezând că, pe seama ei, poate ajunge stăpânul lumii. Dar între un film, „Dictatorul”, şi o caricatură, „Charlie”, diferenţa o face iubirea creatorului, a lui Charlie-Charlot, faţă de oameni. Faţă de toţi oamenii.
Şi nu uita:
Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-l!
