finanţare nerambursabilă pentru trecerea la agricultura ecologică

Fermierii care se încumetă să lase deoparte pesticidele şi îngrăşămintele chimice sunt sprijiniţi cu subvenţii care să le acopere sută la sută costurile de producţie şi trecerea la agricultura ecologică. Programul finanţeayă apoi şi continuarea practicării agriculturii ecologice cu subvenţii acordate la hectar pe diferite tipuri de culturi, de la legume la plante medicinale.agricultura ecologica

Prin Submăsurile 11.1  “Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică” şi 11.2 ‐ “Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, valoarea fondurilor europene nerambursabile poate ajunge la 100%.

Sub‐măsura 11.1 ‐ Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică

1. Descrierea acțiunii
Sprijinul prevăzut în cadrul acestei submăsuri se acordă pe unitatea de suprafață agricolă, fermierilor care se angajează în mod voluntar să adopte practici și metode specifice agriculturii ecologice. Sprijinul prevăzut în cadrul acestei submăsuri poate fi furnizat pentru operațiunile realizate în vederea conversiei la agricultura ecologică.
Sprijinul se acordă ca sumă fixă, acordată pe unitatea de suprafaţă (hectar) şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de beneficiarii care încheie angajamente voluntare.

2. Cheltuieli eligibile
Costurile eligibile în cadrul acestei submăsuri sunt constituite din costuri standard, calculate pe baza evaluării costurilor suplimentare şi a pierderilor de venituri, care depăşesc nivelul obligatoriu neremunerat al cerinţelor de bază, înregistrate de fermieri în urma asumării angajamentelor voluntare pentru agricultura ecologică.
Plăţile compensatorii pentru agricultura ecologică pot fi acordate ca parte a submăsurii dacă:
‐ suprafaţa minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha (0,1 ha pentru vii şi livezi, arbuşti fructiferi, hamei, pepiniere pomicole şi viticole);
‐ beneficiarul este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin, conform prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică;
‐ beneficiarul încheie pe toată durata angajamentului un contract cu un organism de inspecţie şi certificare independent, acreditat conform prevederilor legislaţiei naţionale.
Cererea de plată va fi depusă anual, pentru fiecare an de angajament.
Perioada de angajament pentru conversia la metodele de agricultură ecologică este de maximum 2 ani (pentru culturi anuale) sau maximum 3 ani (pentru culturi perene).

3. Sume și rate de sprijin aplicabile
Fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul acordat în cadrul acestei submăsuri are o intensitate de 100%.
Plăţile compensatorii sunt calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare din cele 5 pachete propuse:
Pachetul 1 ‐ culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) ‐ 295 euro/ha/an,
Pachetul 2 ‐ legume ‐ 500 euro/ha/an,
Pachetul 3 ‐ livezi ‐ 620 euro/ha/an,
Pachetul 4 ‐ vii ‐ 532 euro/ha/an,
Pachetul 5 ‐ plante medicinale şi aromatice ‐ 460 euro/ha/an.
La nivel de pachet se va aplica degresivitatea sprijinului financiar. În cazul fermelor cu suprafeţe agricole mai mari de 50 ha, 100 ha și 300 ha, valoarea plăţii scade pentru acele suprafeţe agricole care depăşesc valorile respective.

Sub‐măsura 11.2 ‐ Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică

1. Descrierea acțiunii
Sprijinul prevăzut în cadrul acestei submăsuri se acordă pe hectar de suprafață agricolă fermierilor care se angajează în mod voluntar să mențină practici și metode specifice agriculturii ecologice.
2. Cheltuieli eligibile
Costurile eligibile în cadrul acestei submăsuri sunt constituite din costuri standard, calculate pe baza evaluării costurilor suplimentare şi a pierderilor de venituri, care depăşesc nivelul obligatoriu neremunerat al cerinţelor de bază, înregistrate de fermieri în urma asumării angajamentelor voluntare pentru agricultura ecologică.

3. Condiții de eligibilitate
Plăţile compensatorii pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică pot fi acordate ca parte a submăsurii dacă:
‐ beneficiarii sunt încadraţi în categoria fermierilor activi
‐ beneficiarul este utilizatorul unei suprafeţe agricole, cu categoria de utilizare teren arabil, vii sau livezi
‐ suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha (0,1 ha pentru vii şi livezi, arbuşti fructiferi, hamei, pepiniere pomicole şi viticole);
‐ beneficiarul este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin, conform prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică;
‐ beneficiarul încheie pe toată durata angajamentului un contract cu un organism de inspecţie şi certificare independent, acreditat conform prevederilor legislaţiei naţionale.

Sume și rate de sprijin aplicabile

Fiind vorba de o plată compensatorie, sprijinul acordat în cadrul acestei submăsuri are o intensitate de 100%.
Plăţile compensatorii sunt calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare din cele 5 pachete propuse:
Pachetul 1 ‐ culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) ‐ 220 euro/ha/an,
Pachetul 2 ‐ legume ‐ 431 euro/ha/an,
Pachetul 3 ‐ livezi ‐ 442 euro/ha/an,
Pachetul 4 ‐ vii ‐ 480 euro/ha/an,
Pachetul 5 ‐ plante medicinale şi aromatice ‐ 427 euro/ha/an.
‐La nivel de pachet se va aplica degresivitatea sprijinului financiar. În cazul fermelor cu suprafeţe agricole mai mari de 50 ha, 100 ha și 300 ha, valoarea plăţii scade pentru acele suprafeţe agricole care depăşesc valorile respective.

Ultima oră

Comentariul meu