Gwyneth Montenegro, fostă escortă de lux, este autoarea cărţii 10.000 Men and Counting în care povesteşte experienţele sale alături de cei 10.091 bărbaţi cu care s-a culcat (până în momentul publicării).
În carte, autoarea explică repercursiunile unui job în industria sexului, care au constat atât în anihilarea respectului de sine, cât şi în imposibilitatea de a avea o viață personală convenţională. Totuşi, se pare că acele zile au apus… Datorită unui articol publicat în Daily Mail Australia, femeia a primit aproape 1000 de cereri în căsătorie; sau cel puţin aşa susţine ea.
Cu un simţ al umorului ireproşabil, Montenegro (pseudonimul care îi înlocuieşte numele real) a făcut public un filmuleţ care conţine toate cererile în căsătorie pe care, în teorie, aceasta le-a primit. Şi, deşi numărul scrisorilor este destul de posibil să fie exagerat, reprezintă, totuşi, un rezumat destul de exact al tuturor reacţiilor bărbaţilor puşi faţă în faţă cu promiscuitatea feminină. Aceste reacţii se împart în două categorii aflate la poli opuşi: pe de o parte există bărbaţii care, frapaţi de frumuseţea femeii de 36 de ani, trec cu vederea viaţa sexuală agitată pe care Montenegro a avut-o, iar pe de alta sunt cei care, mai puţin îngăduitori, o fac „prostituată” fără ocolişuri.
Ce ne învaţă Gwyneth Montenegro?
Deşi curajosul filmuleţul e făcut cu mult haz şi fără inhibiţii, Gwyneth Montenegro nu a avut o viaţă uşoară. În adolescenţă a fost violată în grup, lucru care a împins-o să danseze în baruri de striptease şi să devină prostituată de lux; aşa femeia ajungea să câştige între 500 şi 1000 de dolari pe oră în zilele bune. Stilul acesta de viaţă era întreţinut de cocaină, speed şi şampanie de cea mai bună calitate, combinaţie care i-a fost aproape fatală în urmă cu doi ani, când a avut un accident de maşină.
Cartea lui Montenegro, aşa cum însăşi declară, este o poveste cu morală care are ca obiectiv descurajarea tuturor femeilor care intenţionează să-şi petreacă toată viaţa lucrând ca escorte de lux.
Majoritatea pretendenţilor au asigurat-o că nu îi interesează trecutul ei. „Îmi placi foarte mult şi nu mă interesează cu câţi bărbaţi te-ai culcat”, declară hotărât unul dintre pretendenţi. Alţii o felicită pentru capacitatea de supravieţuire de care a dat dovadă pe vremea când era tânără şi lucra în această industrie: „M-aş însura cu tine pentru că eşti o femeie foarte muncitoare şi hotărâtă, nu contează jobul pe care l-ai avut deoarece acest lucru nu te defineşte ca femeie”. „Trecutul tău te priveşte, ar trebui să fii mândră că ai reuşit să laşi în urmă această industrie şi să îţi clădeşti o nouă viaţă”, îi spune un alt bărbat.
Montenegro a părăsit industria sexului şi şi-a îndeplinit visul de a fi pilot la vârsta de 29 de ani. Problemele sale cu rinichii au împiedicat-o să îşi reînnoiască licenţa, însă, după ce l-a cunoscut pe Roger – actualul sau partener de afaceri, au înfiinţat împreună Fearless Female.
Se pare că, în acest ultim an, Montenegro a devenit o personalitate publică. Unul dintre pretendenţii săi, un portughez, a spus că „este femeia pe care orice bărbat şi-o doreşte – frumoasă, inteligentă şi puternică, deoarece a reuşit să răzbească în viaţă făcând orice pentru a supravieţui”.
Latura întunecată a celebrităţii
În mod evident, nu toate comentariile primite sunt de încurajare şi sunt destui cei care o condamnă şi o judecă pentru viaţa neobişnuită pe care a avut-o, dar fosta escortă are grijă să trieze conştiincios toate scrisorile, iar pe cele denigratoare le aşează frumos în sertarul cu „băieţi răi”.
Unii îi scriu că nu ar avea nicio problemă cu acest stil de viaţă al femeii, atât timp cât ar primi şi ei o parte din banii câştigaţi pentru o noapte de amor, cu condiţia să îşi schimbe numele de familie pentru a evita discuţiile jenante în familie sau printre prieteni. Scrisorile acestea sunt trimise direct în grămada „de aruncat”.
Sunt obişnuite aceste reacţii din partea bărbaţilor? Sunt reale şi îndreptăţite sau nu? Există experimente sociale care au încercat să abordeze tema diferenţei de reacţie pe care o declanşează promiscuitatea la bărbaţi şi la femei.
Cartea Paying for the Party: How Colleges Maintain Inequality, publicată la Harvard University Press, este rezultatul colaborării dintre Elizabeth Armstrong (sociolog în cadrul Universităţii din Michigan) şi colaboratoarea sa, Laura Hamilton. Conform unor interviuri realizate pe un eşantion de 53 de femei pe o perioadă de 5 ani, cele două coautoare au realizat că există anumite prejudecăţi în ceea ce priveşte comportamentul feminin care se repetă constant, mai ales când este vorba de punerea la colţ a unei alte femei.
Una dintre femeile intervievate era cunoscută drept slut-shaming, adică le învinuia constant pe cele care aveau o viaţă sexuală mai activă, condamnându-le că nu au un comportament cuviincios. Gradul de consideraţie pe care îl manifestau faţă de alte persoane varia în funcţie de clasa socială din care făceau parte. În timp ce femeile cu o poziţie socială mai bună erau de părere că simpla asociere a prietenelor lor cu alţi bărbaţi le transformau în femei uşoare, în prostituate, cele din ultima pătură socială, paradoxal, erau cele mai îngăduitoare în ceea ce priveşte aşa-zisul comportament promiscuu; acestea aveau un grad de toleranţă mai mare decât celelalte şi, în acelaşi timp, tot ale erau cele stigmatizate.
Concluzia nu este una definitivă sau concretă, însă, conform coautoarelor cărţii – concepţia conform căreia bărbaţii cu un comportament promiscuu sunt consideraţi triumfători, iar femeile sunt considerate femei uşoare, încă există.
Sursa: El Confidencial
