Dintre toate drepturile pe care le au copiii din întreaga lume, cel mai important, cel care iese în evidenţă este cel împotriva abuzului fizic şi emoţional – dreptul la siguranţă. Toate statele lumii ar trebui să protejeze acest drept, însă, deşi aproape toate ţările au ratificat Convenţia cu privire la Drepturile Copiilor, doar câteva dintre acestea au emis legi împotriva pedepselor corporale aplicate minorilor.
Suedia a fost, în anul 1979, prima ţară din lume care a interzis orice fel de pedeapsă fizică asupra copiilor. După Suedia au urmat multe alte state, deşi implicarea acestora s-a desfăşurat într-un ritm destul de lent: până în 2014, doar 43 de ţări au implementat acest set de legi, 6 dintre ele de abia în acest ultim an.
Aceste statistici sunt demonstrate de un studiu făcut de către Iniţiativa Globală de Abolire a Pedepsei Corporale a Copiilor, care a observat că aceste practici sunt ilegale în doar 43 de ţări, în timp ce în alte 194 sunt doar „prost văzute”.
Tările în care e improtriva legii să îți bați copiii
Cele mai recente state care s-au alăturat „clubului” celor care respectă drepturile copiilor la o viaţă lipsită de violenţă sunt Estonia, San Marino, Argentina, Bolivia, Malta şi Brazilia. Acestea le completează pe cele 37 care au fost mai „harnice”, printre care Spania, Venezuela, Israel, Germania, Noua Zeelandă, Grecia sau România.
Totuşi, în majoritatea ţărilor din lume, acestă problemă a abuzului nu este clarificată şi, deşi ţările în care pedeapsa corporală este legală sunt din ce în ce mai puţine, multe state au o poziţie de mijloc – mai exact spus, sunt state în care se consideră că „bătaia e ruptă din Rai”.
Studiul scoate în evidenţă atât ţările în care pedeapsa corporală e interzisă în locuinţa personală, cât şi cele în care a fost interzis abuzul în şcoli. De asemenea, atrage atenţia şi asupra unui alt lucru important: felul în care un astfel de abuz este pedepsit din punct de vedere penal – infracţiune sau metodă disciplinară?
Astfel, fiecare parte a lumii are propriile sale circumstanţe atenuante; în Australia, de exemplu, „disciplina cu palma” nu este interzisă în cadrul locuinţei personale, însă dacă acest lucru se întâmplă în alte medii (şcoală sau orice alt spaţiu public) pedeapsa diferă în funcţie de regulile fiecărui teritoriu în parte; acelaşi lucru se întâmplă şi în Statele Unite.
Democrație, dar nu pentru copii
Factori precum religia sau tradiţia istorică joacă un rol deosebit de important în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea acestor legi de protecţie a drepturilor minorilor. Acest lucru se întâmplă în numeroase părţi ale lumii, spre exemplu în Ecuador, unde abuzul nu este ilegal în unele comunităţi indigene.
În Canada nu numai că pedepsele corporale sunt legale, ci există, începând cu anul 2004, o lege care apără dreptul părinţilor de „a administra pedepse fizice copiilor cu vârste între doi şi 12 ani, însă fără folosirea de obiecte sau de lovituri în zona capului” – o normă absurdă asupra căreia s-a încercat o intervenţie, însă fără succes momentan.
În cazul Kenyei, lucrurile nu sunt clare în totalitate; deşi pedeapsa corporală este interzisă prin intermediul Constituţiei adoptate din 2010, încă nu au fost abolite toate legile anterioare în acest sens.
La rândul său, Belgia condamnă practicile pedepselor corporale din şcoli, însă nu are elaborată o lege care să interzică acest lucru.
Nici albă, nici neagră
Există, de asemenea, ţări care nu interzic abuzul asupra copiilor, dar care descurajează această acţiune. Printre acestea se numără şi Quatar unde pedepsele corporale „nu ar trebui aplicate”, însă nu există legislaţie care să stipuleze acest lucru. În Mexic, de exemplu, au eliminat „dreptul la corecţie corporală” din cadrul Drepturilor Civile; iar în Sudan a fost interzisă „cruzimea în ceea ce priveşte pedepsele”, însă nu este stipulat nicăieri în ce constă această „cruzime” şi care este, până la urmă, limita „corectă”.