Cu prilejul investirii de astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a adus în discuţia publică un concept pe care cei interesaţi l-au întâlnit, până acum, doar în cărţi de teoria politicii. Este vorba de „naţiunea de cetăţeni”:
„Mai presus de toate, însă, îmi doresc o naţiune puternică. Naţiunea română este mai mare decât suma intereselor, ambiţiilor şi chiar reuşitelor individuale. Nu suntem doar un grup de oameni pe care îi leagă o comuniune de tradiţii, limbă, istorie şi spaţiu. Suntem o singură naţiune cu valori şi mai ales obiective. O naţiune de cetăţeni, care ştie ce vrea în Europa, în lume, şi mai ales care ştie ce vrea pentru sine. Este o onoare pentru mine să fiu Preşedintele acestei naţiuni. Vreau ca pentru fiecare român să fie în mod autentic o onoare şi o mândrie că face parte din această naţiune”.
Interesant este faptul că Iohannis nu spune că doreşte să trecem de la naţiunea etnică (după cum se poate înţelege din constituţionalul „stat naţional” şi cum ne-a intrat în cap de multe generaţii), la naţiunea de cetăţeni (după modele occidentale). El declară apăsat: „Suntem o singură naţiune (…) o naţiune de cetăţeni (…)”. În opinia mea, această opinie liberală aminteşte de visul intelectualilor, de la sfârşitul secolului XIX, cu necesara trecere de la o Românie populată de locuitori, la una populată de cetăţeni. Surprins el însuşi de maniera spectaculoasă în care a câştigat prezidenţialele, în urma implicării masive a tinerelor generaţii, Klaus Iohannis bate fierul cât e cald. „România lucrului bine făcut” nu e o treabă de locuitori apatici şi fără speranţe, şovini înfocaţi şi fără viziune, ci de o naţiune cu conştiinţă civică, în care oricine îşi găseşte locul şi motivaţiile să creadă în viitorul naţiunii, fără bariere, mai ales etnice. Problemele societăţii noastre sunt complicate de faptul că ne oprim la declaraţii formale şi nu ajungem niciodată la fond. Motiv suficient pentru un preşedinte al lucrului bine făcut să mai vrea ca:
„România să fie spaţiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, în care să îşi găsească în sfârşit loc stabilitatea, aprecierea valorii şi calmul. Nu calmul aparent dat de absenţa dezbaterii, nu calmul în spatele căruia se ascunde resemnarea. Ci calmul dat de libertatea de a alege, pentru că există opţiuni, de încrederea că prosperitatea vine când fiecare îşi face treaba şi de convingerea că împreună suntem puternici. O Românie în care stabilitatea, calmul şi aprecierea valorii devin reperele normalităţii va fi fără îndoială una atractivă pentru investiţii. Locurile de muncă şi prosperitatea, pe care toţi românii ni le dorim, nu au cum să apară decât într-un asemenea climat.”
Aşadar, discursul de investire de astăzi, al noului preşedinte al României, mi se pare de-a dreptul maiorescian. El aminteşte de celebrul articol din 1868, „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, în care Titu Maiorescu lansa faimoasa sintagmă a „formelor fără fond”, care nu numai că nu aduc niciun folos, dar sunt de-a dreptul stricăcioase. Şi nu doar pentru orice mijloc de cultură, spunem noi astăzi, ci pentru mersul întregii societăţi. Iată de ce „naţiunea de cetăţeni” alături de „stabilitatea, valoarea şi calmul social” sunt, în opinia mea, temele fundamentale ale unui mesaj vizionar, care anunţă viitoarea luptă a administraţiei Iohannis cu formele fără fond, ce stau să păgubească, şi în aceste vremuri, existenţa cetăţeanului român.
