Iată că, la 25 de ani de la despărțirea de un regim politic dictatorial, condus de doi oameni puțin știutori de carte, Victor Ponta a anunțat că renunță la titlul de doctor. Mi se pare un eveniment demn de perioada în care ne aflăm. Aniversarea sfertului de veac de la revoluție merita o spovedanie publică, din partea cuiva din elita conducătoare a României. Mai precis, tinerii răpuși de forța oarbă a dictaturii meritau normalitatea recunoașterii unei greșeli, din partea unui reprezentant al elitei conducătoare. Căci, în opinia mea, acum 25 de ani, cetățenii români s-au revoltat împotriva anormalității în care ajunseseră să trăiască. Chiar dacă anunțul a fost făcut pe facebook (spun asta, pentru că mi se părea mai elegant, dacă o făcea față către față cu contestatarii tezei de doctorat) renunțarea la privilegiile oferite de un titlu onorific ar putea arăta că i-a venit „mintea românului de pe urmă”. Dar cât de sinceră este dezicerea prim-ministrului Victor Ponta de doctorul în drept Victor Ponta?
Este posibil ca pierderea rușinoasă a alegerilor prezidențiale să-i fi provocat o criză de conștiință. Nimic, însă, nu susține o asemenea trăire interioară, din partea unui om care ne-a obișnuit, până acum, cu fițe de vedetă de carton. Cel puțin așa îmi pare, la cald, anunțul său. A înțeles, în sfârșit, premierul României că a jucat murdar, în toată perioada de când i-a fost deconspirat plagiatul? Prin nerecunoașterea unui lucru evident, ne-a făcut proști pe toți cei care avem habar de ce înseamnă o lucrare de cercetare. Prin refuzul său de-a spune: „Da, am copiat, și regret”, el şi-a anulat şansa de-a se reabilita public şi a compromis cel mai respectabil titlu onorific. Și nu doar pe oamenii trecuți prin facultăți i-a jignit Ponta. A făcut-o și în dauna morală a celor care n-au trăit emoțiile sesiunilor de examene studențești și de comunicări științifice. Ponta a trimis în derizoriu „banalul” bun simț, virtutea autocontrolului prin propria conștiință .
Spovedania de astăzi nu este suficientă, pentru ca Victor Ponta să se spele de păcatele minciunilor proferate, de când USL l-a pus în fruntea Guvernului României. În primul rând, pentru că el n-a recunoscut că a copiat. Deci nici gestul („acoperit”, pe facebook), de a renunța la doctorat, nu arată revenirea la normalitate. Ar fi greu, după atâta timp… Modul în care a ajuns la putere, în 2012, a fost sub semnul imoralității, personal-acceptate, a așa zisei lovituri de stat, dar și a efectelor acesteia profund anti-democratice. De-atunci n-a făcut decât să guverneze într-o continuă campanie electorală, cu gândul măririi politice. Pentru voturile românilor, a lansat promisiuni de-a dreptul ceaușiste, până când și cei care ar fi trebuit să-i fie recunoscători s-au săturat de minciunile lui. Iată de ce era greu să-şi recunoască, acum, greșeala copierii. Şi de-a dreptul imposibil, dacă ar fi ajuns președintele republicii. Putem crede că Ponta s-a lăsat dus (de camarila pesedistă) spre vârful ierarhiei puterii, prin manevre neortodoxe. Dar cine l-a oprit pe acest procuror fără vocație să-și recunoască „infracțiunea academică”, atunci când i s-au adus toate probele pe masă?
Problema persoanei Victor Ponta nu este aceeași cu a premierului Victor Ponta. În timp ce primul s-ar putea simți cu conștiința eliberată (chiar dacă nu a recunoscut că a copiat), al doilea Ponta a decis să rămână în fruntea guvernului. Numai un om dedublat ca el nu realizează că, moralmente, vina copierii este a amândurora. Motiv pentru care Victor Ponta nu-și dă demisia din fruntea Guvernului României. Simplu! Punct și de la capăt. Însă, mai rămâne de văzut cum vor reacționa omul și premierul Victor Ponta, după tragedia de pe lacul Siutghiol… Poate, cine ştie?, cu adevărat îi va veni mintea cea de pe urmă.
