accident grav la ocna sibiului din cauza unei șoferițe. două persoane rănite!

Evenimentul rutier a avut loc marți  în oraşul Ocna Sibiului. O mașină condusă de o șoferiță a pătruns pe contrasens și a tamponat frontal o altă mașină ce circula regulamentar. În urma impactului două persoane au fost rănite.atentie accident

O localnică în vârstă de 47 de ani a condus autoturismul pe strada Salinelor dinspre municipiul Sibiu, iar pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă uşoară la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în aceeaşi localitate.
În urma impactului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar a fost rănit grav şi a rămas internat în Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, iar pasagera, în vârstă de 22 de ani, domiciliată în Ocna Sibiului, a suferit răni uşoare fără a fi necesară internarea în spital. În zona producerii accidentului rutier nu s-au creat ambuteiaje, traficul desfăşurându-se fără probleme deosebite.
”Conducătoarei auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea acestui eveniment rutier”, spune Luciana Balteș de la IPJ Sibiu.

Foto: arhiva

Ultima oră

Comentariul meu