Teatru de animație de calitate la Sibiu în cadrul Magic Show Fest

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă la Sibiu, în cadrul Magic Show Fest (11 – 14 decembrie), cinci spectacole de teatru din Germania, Polonia și România pentru a promova arta animației pentru copii și tineri.unde-nu-i-cap-vai-de-picioare

„Frumoasa şi Bestia” este una dintre poveştile – arhetip ale copilăriei. La Teatrul Merlin din Timişoara, regizoarea Éva Lábadi Megyes a imaginat acest basm folosind tehnicile teatrului de umbre. Spectacolul face parte din proiectul „Timişoara, oraşul meu în Europa” şi pune în valoare oraşul de pe malurile canalului Bega, supranumit Mica Vienă cică decorul este constituit din proiecţii ale clădirilor istorice ale Timişoarei baroce de la început de secol XX. Evenimentul are trei părţi: o expoziţie foto cu imagini din Timişoara ale artistului fotograf Alin Zelenco, un scurt film de prezentare a istoriei oraşului şi spectacolul în sine, „Frumoasa şi Bestia”. Teatrul de umbre este un teatru al misterelor căci foloseşte partea vizibilă (yang) şi invizibilă (yin) a lucrurilor în forma lor comună, umbra. Acolo unde există lumină, există şi umbre şi penumbre. Orice obiect aducem la lumină va crea şi o umbră, aşa cum orice gând, cuvânt ori gest generează un efect. Frumoasa şi Bestia ilustrează acest mecanism al acţiunii şi reacţiunii. Spectacolul se va juca joi, 11 decembrie, ora 18.00
Spectacolul „Familia Offline” prezintă viața de zi cu zi a unor copii care se transformă în oameni mari, așteptîndu-și părinții plecați la muncă în străinătate. Maturizarea forțată a copiilor naște întrebări inocente, tandre și cinice despre lumea în care trăim. Când suntem atât de mari încât nu ne mai numim copii? Când devenim mama? Cum supraviețuim în noua dinamică a familiilor de graniță? Timp de şase luni, artiștii implicați în proiect au lucrat cu un grup de copii de la Școala Generală nr. 55 din București – în cadrul unor ateliere de teatru educațional – jocuri de grup, improvizații și exerciții care au pornit de la povești personale. După această perioadă au urmat două luni de elaborare a spectacolului. Multe dintre soluțiile legate de construcția spațiului, de rolul fiecărui actor în dinamica spectacolului, precum și diferite detalii specifice legate de text au venit direct de la copii, implicați în toate etapele montării. „Familia Offline” este un spectacol de teatru educațional în care 9 copii și doi actori devin vocea socială a celor care trăiesc astăzi fără părinți aproape de ei. Actorii-copii și actorii-adulți se educă reciproc în spiritul solidarizării și schimbării care ne privește pe noi toți, actori sociali ai lumii în care trăim. După spectacol, actorii mici şi mari invită spectatorii la discuţii. Spectacolul poate fi văzut sâmbătă, 13 decembrie, ora 17.00.
Compania poloneză Teatr Pinokio aduce la Sibiu un diptic cu piesele „Sunset” / „Răsăritul” şi „Table for two” / „Masă pentru doi”, reunite sub titlul „Double Tree” / „Arborele dublu”. Fiecare piesă este jucată de un păpuşar. În „Sunset” / „Răsăritul” veţi face cunoştinţă cu o bătrînică şi cu universul ei fizic şi emoţional. Piesa este o poveste despre bătrânețe și scurgerea timpului, dar, în același timp, o incursiune în amintiri și vise frumoase. În „Table for two” / „Masă pentru doi”, decorul pare pregătit pentru un cuplu: o masă, două scaune, două farfurii, două tacâmuri. Dar toate sunt destinate unui singur om. Piesa este o poveste metaforică despre singurătate, prietenie și puterea nemărginită a creației umane. Spectacolul poate fi vizionat sâmbătă, 13 decembrie, ora 18.30.
Ada Lupu este o tânără şi foarte specială actriţă. Câştigătoare a Marelui Premiu la Gala Tânărului Actor Hop 2014, actriţa ieşeană joacă în spectacole pentru oameni mari, dar şi pentru copii, datorită formaţiei ei de actor – păpuşar. În afara concursului, ea a prezentat la Gala Hop un spectacol de animaţie în care a creat personaje din părţi ale propriului corp, din genunchi, picioare, braţe. Acest embrion performativ s-a dezvoltat într-un mini – spectacol – numit „Unde nu-i cap vai de picioare” – care își caută personajul. Actriţa se mânuieşte pe sine, păpuşile nu există înaintea show-ului, ci se creează sub ochii spectatorilor. Povestea interesează mai puțin decât protagonista, ceea ce se întâmplă devenind un pretext pentru cum se întâmplă. Spectacolul se joacă duminică, 14 decembrie, ora 17.00.
Alt tip de lucru cu propriul corp au germanii de la Metroccolis care sunt maeştri ai pantomimei.  În spectacolul „Man Machines” / „Maşinăriile umane”, măștile albe în contrast cu hainele negre, elegante, îi transformă în roboţi vii care plutesc în spațiu, schimbându-și direcția și dinamica, trecând de la viteze mari la mișcări cu încetinitorul. Ei devin personaje într-un  spectacol non-verbal cu dansuri electrizante și povestioare stranii, presărate cu momente de poezie transpusă în pantomimă. Artă lor, bizară şi silențioasă, depășeşte clișeele pantomimei. Spectacolul se joacă duminică, 14 decembrie, ora 17.00.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00 sau online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic, iar pentru biletele achiziționate online se percepe un comision de 10%.

Ultima oră