”El Mundo” pune Sibiul în topul orașelor cu cele mai frumoase piețe de Crăciun din lume

Cunoscutul cotidian spaniol El Mundo a plasat Sibiul într-un top al recomandărilor cu cele mai frumoase orașe de pe întregul mapamond, care merită vizitate iarna datorită piețelor de Crăciun.craciun sibiu targ

El Mundo a publicat, în secțiunea de turism, un articol în care recomandă șapte orașe din lumea întreagă ce merită vizitate în această perioadă a anului datorită piețelor de Crăciun. Pe lista de recomandări este menționată, sub titlul “Cel mai festiv loc din Transilvania” și piața de Crăciun din Sibiu.
“Sibiul este un oraș din România locuit, mult timp, de o populație majoritar germanică. Principala atracție turistică este centrul vechi al orașului, cu cele trei piețe interconectate și clădiri ce îmbină perfect trei stiluri arhitectonice diferite: romantic, baroc și renascentist. La târgul de Crăciun din Sibiu vin meșteri populari din toată țara pentru a-și vinde alimentele și produsele tradiționale. Iar cei mici se pot distra plimbându-se cu un trenuleț sau patinând pe gheață”, scriu jurnaliștii de la El Mundo.
Celelalte șase piețe tradiționale de Crăciun menționate în articol sunt cele din Dresda, Germania; Londra, Marea Britanie; Osaka, Japonia; Darwin, Australia; Dubai, Emiratele Arabe Unite și Nuremberg, Germania.

O istorie de cinci secole
Tradiția piețelor sau târgurilor de Crăciun datează, în Europa, de la mijlocul secolului al XV-lea, orașul german Dresda fiind promotorul lor.  Inițial, târgul de Crăciun se organiza într-o singură zi, în lunea dinaintea Crăciunului, cu scopul de a le oferi localnicilor ocazia de a-și face aprovizionarea cu produse din carne, după perioada de post.
De-a lungul secolelor, târgul s-a extins considerabil, atât ca suprafață, cât și din punct de vedere al perioadei de funcționare. În prezent, piețele de Crăciun se deschid în luna noiembrie, odată cu începerea Adventului, și se încheie după Crăciun. Adventul, specific Bisericii Catolice și a confesiunilor derivate, începe în a patra duminică dinainte de 25 decembrie, și reprezintă perioada în care credincioșii se pregătesc pentru venirea pe lume a pruncului Iisus.
Astfel, în majoritatea țărilor unde religiile catolică, protestantă, anglicană sau luterană sunt predominante, Adventul marchează deschiderea tradiționalelor piețe de Crăciun, cele din Germania și Austria atrăgând, anual, milioane de turiști din lumea întreagă, conform ivisit.ro

Ultima oră

2 răspunsuri la “”El Mundo” pune Sibiul în topul orașelor cu cele mai frumoase piețe de Crăciun din lume”