Unitățile CNM Astra funcționează cu program modificat în perioada sărbătorilor de iarnă. Chiar și așa turiștii au la dispoziție o serie de evenimente în locațiile din Sibiu.
Important de ştiut este ca în C.N.M. ASTRA sunt găzduite în tot acest timp mai multe expoziţii temporare sau permanente. De exemplu, în Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder”, din Piaţa Mică, nr.11(Casa Hermes), iubitorii de istorie şi cultură pot vizita expoziţia permanentă ,,Din cultura şi arta popoarelor lumii”, unde una dintre piesele de bază este o mumie descoperită cu peste 2000 de ani în urmă în Egipt.
Tot în Casa Hermes, Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA este gazda expoziţiei ,,Ilie Moise-crochiu de colecţie”. Expoziţia este un dar de sărbători pentru toţi iubitorii de frumos şi cultură, prieteni ai C.N.M ASTRA. Cei interesaţi vor putea să o viziteze până în 13 februarie 2015.
Totodată, în acelaşi loc, turişti şi localnici deopotrivă pot descoperi o lume antrenantă expusă în fotografii. Este vorba despre expoziţia ,,Oameni şi locuri”, care va putea fi vizitată până în 18 ianuarie 2015, de marţi până duminică, între orele 9 – 17.
De asemenea, până în 15 februarie 2015, într-o expoziţie deschisă la Casa Artelor din Piaţa Mică, nr.21, vor sta expuse creaţile a peste 100 de artişti din România şi Rep.Moldova la ediţia a doua a expoziţiei ,,Saloanele ASTREI”. În această expoziţie se regăsesc lucrări de artă din pictură, grafică, fotografie, sculptură şi tapiserie.
Programul funcţionării Muzeului ASTRA în luna decembrie (în perioada sărbătorilor legale, nelucrătoare)
Expoziţii Casa Artelor şi Galeriile de Artă Populară
-24 decembrie 2014 – program între orele 9 şi 12
-25 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2015, închis
Expoziţii Casa Hermes
-24 decembrie 2014 – program între orele 9 şi 12
-25,26 decembrie 2014 – închis
-27,28,30 decembrie 2014 – deschis
-31 decembrie 2014 – program între orele 9 şi 12
1,2 ianuarie 2015 – închis
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
-24 decembrie 2014 – program între orele 9 şi 12
-25 decembrie 2014 – închis
-26-30 decembrie 2014 – deschis
-31decembrie 2014 – program între orele 9 şi 12
-1 ianuarie 2015 – închis
-2 ianuarie 2015 – deschis