Moş Nicolae vine cu un cadou extraordinar la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – un spectacol magic, ce va aduce pe scenă spiritul Sărbătorilor de iarnă! „Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, în regia lui Florin Coşuleţ, actorul cunoscut şi iubit de publicul sibian, va avea prima reprezentaţie chiar în seara de 6 decembrie, de Moş Nicolae, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor (ora 21:00).
Spectacolul este un remake după premiera stagiunii trecute, având o nouă distribuţie, decoruri şi costume noi, astfel încât să creeze bucurie şi emoţie pentru toate categoriile de public. Dorinţa ancestrală de a colinda este un sentiment ce nu ţine de tradiţia unei comunităţi, ci este un imbold ce vine din filonul fiinţei umane, împreună cu năzuinţa de a nu fi singur în această perioadă. Într-o astfel de seară, destinele unor tineri se intersectează într-o gară, loc cu precădere destinat întâlnirilor, intersecţiilor, bifurcaţiilor. Şi unul şi altul au câte o viaţă în urmă, plină de întâlniri, de bucurii, de decepţii, de zâmbete şi lacrimi în aparenţă identice pentru toţi, dar în realitate diferite pentru fiecare şi diferite de fiecare dată. Cadrul spaţial şi temporal, foarte rigide la prima vedere, lasă loc unuia mistic, în care îngerii se transformă în oameni, iar existenţa reală se contopeşte cu reveria şi cu amintirile copilăriei. Tabloul de sărbătoare se conturează din culorile fiecărui ins în parte, din memoria şi nuanţele fiecărei poveşti, încadrând imagini şi tuşe diverse ce converg spre un singur ţel, acela de a colinda şi de a împărţăşi cu ceilalţi propria poveste.
Şi pentru că ne dorim ca toţi spectatorii care vor să se bucure de acest spectacol, să-şi poată procura un bilet, au mai fost programate încă cinci reprezentaţii, în zilele de 17, 18, 19, 20 şi 21 decembrie, ora 19:00.
ŢESĂTORUL DE VISE – POVESTE DE CRĂCIUN
de Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ
REGIA: Florin Coşuleţ; VOCEA DE LA RADIO: Pompilius Onofrei; COORDONATORI COR: Constantin Iridon şi Melinda Samson; DISTRIBUŢIA: Alexandra Şerban, Cristina Blaga, Constantin Podu, Paul Bondane, Alexandru Curta; CORUL: studenţii anilor I, II şi III Actorie şi anii I şi II Master
durata aproximativă: 1h0min
preţ bilete: 15 lei; 10 lei
Biletele se pot achiziţiona de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu din bd. Nicolae Bălcescu nr. 17 și din rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. Pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%.
De asemenea, biletele pot fi achiziţionate cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.
Pentru spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu nu se pot face rezervări de bilete, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului.