doi sibieni, campioni europeni la minifotbal cu naționala româniei (foto)

România a cucerit pentru a cincea oară consecutiv titlul european la minifotbal, la turneul organizat Herceg Novi (Muntenegru). În lotul care a triumfat în finala contra Sloveniei se află și doi fotbaliști din Sibiu. Mircea Popa și Gabriel Tănase au primit și ei medaliile de campioni.

tanase1
Tricolorii au disputat finala miniEURO 2014 în compania Sloveniei, pe care au învins-o cu 1-0.
România a înscris golul victoriei în minutul 38, după care tabela de marcaj a rămas neschimbată, cu toate că au fost ratate ocazii importante la ambele porți. Golul a fost marcat de Cosmin Crăciun, care a trimis superb în plasa porții cu călcâiul.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal și președinte al Federației Europene de Minifotbal, i-a premiat pe componenții celor trei echipe medaliate și a înmânat tricolorilor trofeul de campioni europeni, conform Agerpres.
România a câștigat toate cele cinci ediții ale Campionatului European: Slovacia (2010), Tulcea (2011), Chișinău (2012), Grecia (2013) și Herceg Novi (2014). În Muntenegru, România a învins în grupă Slovenia (2-1), Lituania (8-0) și Grecia (1-0), în optimi a dispus de Republica Moldova (2-0), în sferturi a trecut de Scoția (3-2), în semifinale a învins Cehia cu 2-1, iar în finală s-a impus în fața Sloveniei cu 1-0.
Medaliile de bronz au revenit Cehiei, care a dispus de Germania cu 2-1 în finala mică. Slovenul Mitja Flisar a fost desemnat cel mai bun jucător de la miniEURO 2014, scoțianul Joe Andrew a fost golgheterul competiției, iar muntenegreanul Dejan Milutic a fost cel mai bun portar.

tanase 2
Lotul României la miniEURO 2014, antrenat de Tiberiu Lajos:
Portari: 1. Cristian Popa (AS WMT Giroc Timișoara), 12. Bogdan Rădulescu (AS Vispesti Ploiești 2010);
Jucători defensivi: 8. Nicolae Constândana (MAV Sports Timișoara), 2. Mircea Popa (Juventus Sibiu), 6. Gheorghe Bărăgan (AS Vispesti 2010 Ploiești), 3. Gabriel Tănase (Marca Înregistrată Sibiu);
Jucători ofensivi: 4. Răzvan Radu (Design Construct Brașov), 5. Radu Burciu (Design Construct Brașov), 10. Miroslav Nicolin (MAV Sports Timișoara), 14. Emilian Chivu (Voința Deep Serv Focșani), 7. Adrian Călugăreanu (AS WMT Giroc Timișoara), 13. Alin Iacob (Consiliul Județean Buzău), 11. Cosmin Crăciun (Bentel Sistem Cluj), 9. Ovidiu Vîlceanu (MAV Sports Timișoara), 15. Ioan Știrbeț (Lis Affair Iași).

Ultima oră

Comentariul meu