Ion Iliescu, ultimul bolşevic

Discuţiile aprinse, de joi, 27 noiembrie, la nivelul conducerii PSD, în urma alegerilor prezidenţiale, ne-au arătat un partid într-o derivă totală. Deşi înfrânt ca prezidenţiabil, liderul Victor Ponta a dat afară din partid trei membri „nevinovaţi”, care l-au deranjat cu spusele lor, după alegeri, în loc să-şi dea demisia de onoare. Ponta înfrântul a pierdut alegerile pe limba lui. Dacă avea minima demnitate a unui politician responsabil, ar fi dovedit că se gândeşte mai mult la binele partidului, decât să-şi gâdile orgoliul rănit. Şi asta, indiferent de consecinţe. PSD nu murea fără el, dimpotrivă avea şanse mai mari să devină un partid social-democrat autentic. Bineînţeles, cu condiţia eliminării celor care l-au emanat, foşti activişti comunişti, în frunte cu tovarăşul Ion Iliescu.
De ce PSD arată, pentru cei care au trăit comunismul, atât de asemănător cu PCR? Răspunsul imediat este: pentru că e condus din umbră de Ion Iliescu, ultimul comunist veritabil din România. Acest ins, cu toată vârstă lui foarte înaintată, nu va renunţa niciodată la politică, decât atunci când va fi chemat la ceruri. Iliescu minte de 25 de ani poporul român şi nimeni nu a reuşit să-l pună la respect. Iliescu iubeşte puterea ca ţiganul calul. Iar fără politică n-ar simţi gustul puterii.
Tovarăşul Ion Iliescu conduce din umbră un PSD încremenit în proiectul comunist, iar societatea noastră se minte că are un „mare partid de stânga”. Care stânga? De când Ion Iliescu este de stânga? Sau ce are în comun stânga lui Iliescu cu stânga modernă europeană? Nimic. Mai precis, se află la ani lumină depărtare. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în campania de curând încheiată, pe care liderul-prezidenţiabil Ponta a îmbâcsit-o cu minciuni propagandistice ca la începuturile dictaturii comuniste, mai exact bolşevice. Şi asta s-a întâmplat pentru că Ponta şi-a urmat modelul, pe Ion Iliescu, comunistul de care partidul are nevoie, pentru liniştea famigliei din interiorul partidului cu rădăcini peceriste. Acesta a fost stilul de conducător al lui Ion Iliescu, începând din ianuarie 1990, când a minţit că i-au trimis românii numeroase scrisori, în care îl rugau să transforme FSN în partid. După 25 de ani, afirm cu toată convingerea că acest bolşevic este piatra de moară legată de piciorul politicii româneşti. Cu el activ, n-are rost să mai vorbim de stânga social-democrată, în România. Dar nici de democraţie liberală.
Pentru cititorii care n-au trăit acele zile fierbinţi, redau mai jos fragmente din articolul „Revoluţia confiscată?”, pe care l-am publicat, la 27 ianuarie 1990, în primul ziar apărut la Sibiu, „Dimineaţa”, în decembrie 1989. După 25 de ani de atunci, văzând că Ion Iliescu este în continuare bine înfipt în politica românească, sunt convins că răspunsul la întrebarea din titlul meu este neîndoios afirmativ.
„Hotărârea Consiliului FSN de a participa la alegeri şi felul în care şi-a susţinut pledoaria domnul Iliescu au redeşteptat în mine răul inoculat de sistemul comunist: neîncrederea în oamenii care fac politică în România. Neîncrederea în sinceritatea lor, boală devenită cronică la români.
Bazându-mă pe declaraţiile [lui Ion Iliescu], credeam că Frontul va respecta cuvântul dat pe baricadele Revoluţiei, de a asigura interimarul conducerii ţării, până la alegeri [în 20 mai 1990] şi… atât. Că nu va participa, dar va asigura cadrul legal unor alegeri libere. A fost cuvântul dat, când pe străzi mai mureau oameni. De aceea i-am privit cu simpatie şi încredere, de aceea n-am pus sub semnul întrebării apariţia conducătorilor lui, într-un mod atât de grupat, foşti comunişti-ceauşişti.
Pentru toată lumea este evident că, de fapt, Revoluţia n-a înlăturat doar o familie paranoică, ci un sistem corupt. Ce a făcut Frontul în continuare? A abrogat nişte acte nedemocratice zămislite de minţi bolnave, întru preamărirea Dictatorului, deci a redat sistemului juridic faţa umană şi poporului speranţa într-o viaţă liberă.
(…) În acest timp, mass-media au fost ocupate de interviuri şi declaraţii ale membrilor FSN. Practic, campanie electorală. Şi acum – declaraţia de participare în alegeri. Ce înseamnă asta? Frontul Salvării Naţionale a influenţat opinia publică, până când s-a erijat în conducătorul, în singurul conducător în stare să pună România pe picioare. (…) Am scăpat de Ceauşescu, dar am scăpat, oare, de ceauşişti? Să ne răspundem, uitându-ne fiecare în jurul nostru, începând cu locul de muncă şi terminând cu judeţul…(…) Nu cumva apariţia imediat după şedinţa Consiliului FSN, la TV, a ambasadorului URSS, vrea să arate că, pentru noi, viitorul se conturează privind tot spre Răsărit? Am simţit efectul acestei mentalităţi, pe pielea noastră, timp de 45 de ani. Cred că a fost de ajuns”.