Gata! A fost găsit numele de presă al proaspătului preşedinte ales al României: Santa Klaus Iohannis.
Apropierea marii sărbători, numele său de botez, deghizarea, acum câţiva ani, în Moş Crăciun, au fost pentru jurnalişti motive suficiente să-i găsească nickname-ul (porecla, mai pe româneşte) de sezon. Totul face parte din scenariul petrecerii populare pe seama alegerii sale. Era nevoie de aşa ceva? Eu, unul, cred că da. De prea mult timp, am trăit într-o societate bântuită de un spirit al răului, care a încurcat limbile şi minţile multora. Aveam nevoie de un motiv de bucurie colectivă, trăită fără reţineri şi prejudecăţi. În special tinerii. Ei au dat tonul la distracţia postelectorală. Adevărul este că a fost o alegere cu un final atât de neaşteptat şi de spectaculos, încât nu trebuie să ne mire numeroasele manifestări public-euforice. În câteva zile, cartea sa electorală a trecut „pas cu pas” peste aşteptările editorului; în presă au apărut pasaje întregi cu dezvăluiri despre ce crede, cum gândeşte, ce părere are preşedintele ales despre cutare sau cutare lucru bine sau mai puţin bine făcut. Ce să mai vorbim de postările lui Santa Klaus pe facebook… Ele ating cifre record de like-uri şi link-uri către alte adrese. Iohannis este vedeta de necontestat în spaţiul public românesc, la acest sfârşit de an.
Toată suflarea simte că tânăra generaţie şi-a luat rolul în serios. Când puţini mai sperau, alesul ei, Klaus Werner Iohannis, a ajuns preşedinte. Datorită acestei generaţii, preşedintele KWI face, în câteva clipe, ocolul lumii pe internet… Şi tot în premieră naţională, suntem martorii primei luni de miere a noului preşedinte, alesul dulcii Românii. Nu este Iohannis Vaclav Havel-ul pe care ni-l doream în anii ’90, dar e bine şi-aşa. Totuşi merită să ne întrebăm: după două decenii şi jumătate de ezitări şi poticniri în reformarea structurală a societăţii noastre, oare chiar a venit timpul lucrului bine făcut? A dispărut las’ că merge şi-aşa? Nu cred. Oricum, vom vedea dacă va reuşi experimentul. Şi numai dacă vom fi guvernaţi de lucrul bine făcut. Deocamdată, mi se pare clar că Iohannis a câştigat – cu lozinca asta – prezidenţialele, la fel ca, în 2000, primăria Sibiului – cu poza de actor de cinema. În plus a primit în ajutor un puternic suflu (divin?) al schimbării. Numai aşa aproape jumătate din populaţia ţării a ieşit la vot. Numai aşa puteau fi răsturnate toate calculele guvernanţilor şi mesajele bolşevice ale propagandei mass-media ostile lui. Numai aşa promisiunile imorale şi isteriile naţionalist-religioase ale adversarilor săi nu şi-au atins scopul. Apropo, mă întreb dacă, şi după finala prezidenţialelor, şeful administraţiei judeţene, d-l Ioan Cindrea, se mai simte ruşinat de originea sa sibiană. Oricum, faptul că un candidat ce părea „cu siguranţă nepregătit”, în campania electorală, şi-a învins contracandidatul, „pregătit [şi datorită căruia puteai] fii mândru că eşti român”, a demonstrat că PSD-ul lui Ponta, Dragnea şi Sârbu tot de Iliescu aminteşte. Iar d-l Cindrea şi alţi grei pesedei au primit o lecţie usturătoare, pe care ar fi bine să n-o uite nici un politician. Mai ales rinocerii clasei, cei care nu vor în ruptul capului să renunţe la a mai face politică fără vocaţie.
Luna de miere a preşedintelui KWI cu România va trece ca orice lună de miere. Ne putem întreba însă: se va adapta el stilului de lucru bucureştean? Ce concesii va face altora, în detrimentul felului său propriu de-a fi? Nu ştim. Ştim doar că, în perioada campaniei, a insistat că vrea pentru România cam ce a făcut pentru Sibiu. Evident, avem nevoie ca de aer de ordnung und disziplin, dar i-aş propune să nu uite de cele pe care nu le-a reuşit la Sibiu. De exemplu, audienţele primarului. La Bucureşti nu va ţine chestia cu delegarea răspunderii unor subordonaţi, la uşa cărora vor trebuie să bată muritorii de rând. Sau promisiunea din 2000 că se va consulta cu un „sfat al înţelepţilor”, înainte de-a lua decizii importante pentru comunitatea locală. Nu de alta, dar a apucat să declare că marile proiecte, pentru ţară, vor trebui să treacă prin dezbateri populare cu specialişti, înainte de a fi avizate.
Tinerii noştri se bucură de Santa Klaus… Le aduce mai mult optimism decât „bătrânul Moş Crăciun”? Poate. Dar cu siguranţă mai bun, pentru România, ar fi un KWI conştient că a primit o misiune aparent imposibilă, într-o ţară cu un electorat ce s-a dovedit, cu prilejul alegerii sale, mai emancipat decât clasa politică.
