CSU, meci delicat cu Timba marți la Sala Transilvania. Sibiul are trei jucători incerți

Sibiul primește vizita celor de la Timba Timișoara, grupare pe care până acum a învins-o de fiecare dată, dar care în acest sezon are evoluții bune, cel puțin în acest început de campionat. Partida are loc de la ora 18.00, însă Perisic are mici probleme de lot înaintea acestui meci.
lee

Unul dintre cei mai iubiți jucători ai Sibiului, Octavian Popa Calotă, spune că meciul cu Timba nu este deloc un antrenament cu public, așa cum a fost sezonul trecut.
”Am vizionat meciuri, jucătorii, și sunt o echipă puternică. Ca să câștigăm va trebui să ne apărăm bine, în primul rând, de acolo pleacă totul, să jucăm mai raipd și să ne repectăm rolul în atac”, afirmă ”Kevin”.

Trei jucători  incerți: Lee, Popovic și Lăpuște
CSU Sibiu are momentan mici probleme la lot, legate de câteva accidentări, însă antrenorul galben-albaștrilor speră ca echipa să poată face un meci bun.
”Ei au o singură victorie până acum, dar au, pe de altă parte, o echipă foarte bună. Au șase jucători străini foarte buni și, așa cum s-a văzut, ei au fost aproape de victorie la fiecare meci, au pierdut  doar la  5 , 7 sau 8 puncte, așa că această echipă va însemna ceva. Pe de altă parte, noi avem ceva probleme la echipă, ceva accidentări, iar meciul acesta nu va fi ușor deloc. Sper că vom supraviețui și în aceste condiții, pentru că încă nu știu cum vom juca mâine, dar  vom da totul sa trecem de acest meci așa cum toată lumea așteaptă, cu o victorie.. Sunt trei accidentări, dar nu vreau să vorbesc despre asta”, a declarat Miodrag Perisic, antrenorul lui CSU.
Meciul de marți nu este televizat.

Ultima oră