Primarul Iohannis s-a întâlnit cu șefii serviciilor din cadrul administrației locale dar și cu o parte din consilierii locali. Acesta le-a transmis tuturor, vizibil emoționat, că își ia La Revedere dar nu și ADIO.
Luni ora 15.45. Agitație mare în Primăria condusă de Iohannis în ultimii 14 ani. Toată lumea șușotește pe la colțuri și așteaptă sosirea a încă primarului Sibiului. Câteva zeci de persoane cu care Iohannis a colaborat în acești 14 ani s-au strâns în Sala de Consiliu, la mansarda sediului primăriei. Iohannis a intrat în aplauze în sală și a strâns mâna fiecăruia în parte după care în stilul caracteristic a ținut un mic discurst. ”Vă mulțumesc foarte mult! Sibiul mi-a dat multă încredere. Important este să știm unde ne sunt rădăcinile. Asta ne ajută foarte mult în viață. Iar eu nu o să uit unde sunt rădăcinile mele” le-a spus Iohannis celor prezenți.
Toată lumea cu un nod în gât
Întâlnirea dintre Iohannis și colaboratorii săi din primărie a fost extrem de emoționantă. Iohannis le-a mărturisit celor prezenți de altfel că îl încearcă mari emoții acum că va pleca din administrația locală la Cotroceni. ”Mi-au dat lacrimile. Nici nu se putea altfel. Sunt convins că va face treabă excelentă și pentru țară, la fel cum a făcut aici la Sibiu”, ne-a povestit unul din participanții la întâlnire.
IOHANNIS RELAXAT – PRIMA zi dupa alegeri a jucat tenis la Sibiu (FOTO)
Șampanie și poze la despărțire
Iohannis le-a mai spus celor prezenți că se va mai întoarce la primărie cel mai probabil săptămâna viitoare, așa că nu își ia adio de la ei. Aproape toată lumea a ținut să facă o fotografie cu primarul devenit între timp președinte și la final s-a ciocnit un pahar de șampanie.
Alegeri în minim 3 luni pentru NOUL PRIMAR. UITE CINE ESTE interimar la Sibiu!
”Toată lumea a fost emoționată. Nici nu avea cum să fie altfel. Cu toții ne-am bucurat de faptul că primarul nostru a fost ales Președintele al României”, a povestit pentru Ora de Sibiu, un alt participant la întâlnirea cu Klaus Iohannis.
VEZI INREGISTRĂRILE CU SOSIREA ȘI PLECAREA LUI IOHANNIS DE LA PRIMĂRIE
Selfie la plecare
După fix o oră Iohannis a părăsit Primăria Sibiu, la fel ca și la sosire. Pe ușa din față și în aplauzele sibienilor. Mulți dintre cei care l-au așteptat și-au făcut poze cu primarul devenit Președinte. ”Să facem un selfie!” i-a spus zâmbitor Iohannis unui tânăr care îi solicitase să facă o fotografie alături de el.
CUM AU PRIMIT-O ELEVII PE SOȚIA PREȘEDINTELUI LA GHEORGHE LAZĂR