Iohannis NU va merge la dezbaterea de la Antena 3. Iată MOTIVUL!

Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL, a anunțat miercuri seară că primarul Sibiului, Klaus Iohannis nu va participa şi la dezbaterea de joi, organizată de Antena 3.

iohannis sibiu
Candidatul ACL la Prezidenţiale, Klaus Iohannis, nu se va prezenta, cel mai probabil, în platoul Antena 3 pentru o nouă dezbatere electorală cu Victor Ponta.
„Nu cred că va participa la Antena 3 şi cred că este suficient pentru că modul în care s-au stabilit cele patru dezbateri a fost mai mult impus”, a declarat Săftoiu pentru B1TV.
Purtătorul de cuvânt al PDL spune, totodată, că nu a înţeles nici până acum modul în care s-au făcut negocierile şi felul în care au fost alese cele patru televiziuni, respectiv RTV, Realitatea, B1, Antena 3, şi spune că argumentul pe care l-a primit, acela că ele au fost primele care au făcut invitaţiile, este „cel puţin pueril”.
„Domnul Iohannis a participat astăzi, a participat ieri, aşa cum a impus staff-ul de campanie”, a mai adăugat Săftoiu. „Sper să fie ultima campanie în care finala se tratează în modul acesta”, a mai menţionat ea.
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, Victor Ponta, au participat miercuri seară la a doua dezbatere electorală televizată. Ponta este aşteptat, joi, să meargă în platourile Antena 3.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică