Din capului locului trebuie să spun că, aşa cum arată astăzi, dacă mass-media româneşti nu ar fi mai mult canale de propagandă, decât mijloace de informare publică şi formare a responsabilităţii civice în societate, cu siguranţă dezbaterile în campania prezidenţială 2014 ar fi fost mai multe. Mai ales cu finaliştii. Din păcate, trăim într-o societate nervoasă, dezbinată pe orice subiect ce presupune opţiuni personale, cu o clasă politică departe de adevăratul ei rol social, şi acest lucru s-a acutizat continuu de 25 de ani. S-a simţit şi în dezbaterea de la Realitatea TV, cu cinci zile înaintea scrutinului.
În al doilea rând, veţi fi de acord cu mine că dl Traian Băsescu va rămâne, în istoria Preşedinţiei României, ca primul „preşedinte jucător” postcomunist. Or, după zece ani, domnia sa pleacă din Palatul Cotroceni, după ce cu greu a impus nişte direcţii necesare de reforme social-politice şi justiţiare, dar extrem de controversat în ce priveşte mersul economiei şi nivelul de trai al cetăţenilor români.
Într-o campanie de importanţa celei din acest an, mandatele Băsescu ar fi trebuit analizate din perspectiva interesului naţional de lungă durată. Care au fost plusurile şi minusurile administraţiei Băsescu? Trebuie schimbată Constituţia pentru ca preşedintele să fie arbitrul meciului politic, pe temele mari ale României?; unde ne aflăm după opt ani de la aderarea la UE?; ce tip de republică (parlamentară sau prezidenţială) ne este mai potrivit, având în vedere lipsa unei democraţii liberale consolidate?; s-a dovedit, până acum, capitalismul o opţiune de succes, pentru o ţară abia eliberată de planificarea centralistă?; de ce n-a reuşit decentralizarea administraţiei publice?; suntem prezenţi în circuitul economic global şi partener de nădejde al comunităţii europene? Iată câteva teme care ar fi ridicat nivelul dezbaterii din seara asta, la cotele înalţimii funcţiei prezidenţiale.
Victor Ponta, ca prim-ministru în exerciţiu, n-a convins că poate fi un alt fel de preşedinte al României, decât Traian Băsescu. Un preşedinte care luând ce-a fost pozitiv în experienţele trecute va şti să calmeze tensiunile interne şi să sincronizeze, mai bine, societatea noastră cu mersul societăţilor occidentale. În faţa unui moderator neexperimentat, în asemenea confruntări, domnia sa a început furtunos, a plusat pe cifre şi a vrut să fie riguros în explicaţii tehnice – lucru firesc pentru un premier. Dar în acelaşi timp a şi confirmat duplicitatea care l-a consacrat. De data asta, dând impresia că i-ar plăcea rolul de „preşedinte judecător”. Vreau să spun că, deloc îngrijorat de prevederile constituţionale ale preşedintelui, d-l Ponta s-a blindat cu informaţii economice, dar n-a spus o vorbă despre ce vrea să aducă nou, la Cotroceni, unde, cum spunea zilele trecute, la investirea noului ministru de Externe, se petrec numai prostii.
Klaus Iohannis a ţinut piept cu greu agresivităţii joviale şi avalanşei de date citite de Victor Ponta, din bogata sa bibliografie la purtător. Iar pe parcursul emisiunii, a manifestat o nervozitate cu dificultate reţinută, în faţa exuberantului său contracandidat. S-a remarcat, totuşi, prin modul sobru de a-şi prezenta ideile despre cum vede funcţia de preşedinte şi subtil, în expunerea opiniilor despre criza politică din 2012 (în care a fost implicat), dar şi prin criticile acide adresate premierului legate de primul tur al prezidenţialelor, în diaspora, sau despre recesiunea tehnică în care guvernarea sa a adus ţara. Lipsa unui format de emisiune bine structurat l-a determinat să nu-şi etaleze (cât şi-ar fi dorit) ideile pe subiectul cel mai drag lui: schimbarea modului de a face politică în România. În stilul său caracteristic, mesajul de final a fost, sigur, pe această temă: „Votaţi schimbarea!”
Cu toată dificultatea de a ţine „în mână” două structuri umane fundamental diferite, rezultatul indecis al confruntării de la Realitatea TV s-a datorat şi lipsei de pregătire serioasă a emisiunii. S-a dovedit că nu avem oameni de presă cu experienţă pentru asemenea situaţii. Jurnaliştii noştri (bucureşteni, mai ales) s-au obişnuit să dea în, să atace pe, să desfiinţeze ceva, să pună la punct invitaţii, urmărind (de dragul audienţelor şi al breakingnews-urilor) spectacolul media. Dacă am implementat temeinic ceva în spaţiul public, în 25 de ani de libertate, este conceptul de show. La noi, totul e spectacol. În prim-plan, presa şi politica. Cu atâtea distracţii pe micul ecran, să nu ne mirăm că am ajuns să trăim altfel de cum ne-am dori. Nu ne rămâne decât să sperăm că următoarele dezbateri (dacă vor fi) vor avea un plus de profesionalism. Şi cu şanse mari de a influenţa pozitiv scrutinul de duminică.