După ce am auzit un preşedinte de consiliul judeţean, lider al organizaţiei PSD, tunând şi fulgerând în faţa „oamenilor lui”, primari şi puşi pe funcţii de stat, ca să se simtă responsabili pentru votul de duminică, m-am simţit dator să reiau un articol mai vechi, cu acelaşi titlu. Victor Ponta rămâne pericol naţional din două motive: 1. nu are nicio calificare şi experienţă profesională ce-i pot justifica ambiţia de a fi şef de stat; 2. un om ca el, odată ajuns în fruntea piramidei, va fi tătucul oligarhilor, baronilor – spuneţi-le cum vreţi – care l-au adus la putere. Oameni de teapa preşedintelui de CJ, care şi-a certat oamenii pentru că Victor Ponta, liderul lor maxim, a pierdut turul I, în judeţul lor. (Redau mai jos extrase, cu unele modificări, din articolul „Pericolul Ponta”, pe care l-am scris la începutul acestui an.)

Această idee mi s-a conturat după ce PM al României a respins, cu un zâmbet de copil răsfăţat, acuzaţia de plagiat, deşi toate datele erau suficient de lămuritoare în acest sens. Ca să spui că n-ai plagiat, deşi ai copiat texte scrise de altcineva, pentru că n-ai încălcat nicio lege care să-ţi interzică asta, mi se pare un tupeu-record, greu de depăşit.

Ponta a avut însă un profesor de drept pe care atât de mult l-a respectat, încât l-a copiat, ca la şcoală, chiar şi pe el, în comportamentul public. Profesorul n-a fost nimeni altul decât Adrian Năstase. Fost lider maxim, care i-a pus, la un moment dat, pe nişte bieţi opozanţi să-i numere ouăle. El este omul care l-a făcut politician pe Ponta. Iar în opinia lui Ponta, Năstase a fost cel mai bun premier după ’89. Ne-a băgat în UE, dar a ajuns, sub Băsescu, să cunoască regimul penitenciar. „E injust”, concluziona premierul-procuror aserţiunea academică cu băgatul României în civilizaţia europeană.

După ultimele „ieşiri” în public ale lui VVP, ideea pericolului naţional, pe care el îl reprezintă prin comportamentul său public, labil şi neserios, mi se pare mai evidentă. Ponta pregăteşte, pentru sfârşitul anului, „eliberarea” ţării de sub regimul Băsescu şi intrarea în epoca sa. De la vârful puterii executive, VVP promite, acum, susţinătorilor săi, într-o sfidare cutremurătoare a justiţiei, că, după ce va pleca Băsescu pe poarta de la Cotroceni, se va face dreptate victimelor actualului preşedinte. Ponta se anunţă, astfel, adeptul regimului Putin, al democraţiei coordonate de liderul maxim al unui super-partid.

Nu-mi vine să cred că avem un şef de guvern, aflat la o vârstă matură, care vorbeşte cum îl taie capul, în spaţiul public, visând să ajungă şef de stat. După cum nu-mi vine să cred că oameni din anturajul lui politic şi familial, îl susţin şi trimit, astfel, în derizoriu însăşi ideea de candidat la funcţia supremă în stat…

Problema României, într-un viitor incert pentru toată lumea, va fi însă gravă, dacă acest copil teribilist al politicii noastre va ajunge, ceea ce în glumă a spus că nu vrea – preşedintele României. Nu este de neglijat nici faptul că, la numai opt luni înainte de alegerile prezidenţiale, democraţia noastră nu pare să aibă puterea de-a nu lăsa palatul Cotroceni, pentru cinci-zece ani, pe mâna unui ins vesel şi impostor. Deocamdată, el interpretează un rol de comedie ce pare burlescă, dacă n-ar anunţa un mare pericol naţional.

Ultima oră

Comentariul meu