Iohannis despre copiii înfiați în Canada: ”Sunt bine merci. Sunt adulți!”

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, la B1tv, că acei copii care au fost înfiați în anii 90, de către câteva familii din Canada sunt oameni adulți, la casa lor, unii și cu copii. Iohannis spune că va dovedi cu acte acest lucru.

iohannis sibiu

”A venit echipa domnului Ponta şi a minţit că eu aş fi traficat copii, că aş fi vândut copii, că acei copii pe care i-a înfiat o familie de canadieni la începutul anilor ’90 ar fi fost duşi acolo pentru organe şi alte prostii. Este aceasta o minciună ordinară (…) O să vă spun ceva în premieră, pe mine m-a interesat. M-am interesat de acei copii, cu toate că nu era în niciun fel treaba mea, ar fi fost eventual treaba instituţiilor statului. M-am interesat şi am aflat cu certitudine de 100% că acei copii sunt bine merci, sunt oameni adulţi, sunt la casele lor, unii dintre ei chiar cu copii lor, şi această afirmaţie a fost o mare minciună ordinară. Şi la momentul potrivit pot să dovedesc acest lucru pe care l-am spus cu acte”, a spus Iohannis într-o emisiune la B1 Tv.
El a fost întrebat dacă se referă la o acţiune în instanţă.
„Acum vorbim despre campania electorală, nu ce va fi după campania electorală”, a replicat liderul PNL.
Subiectul legat de faptul că Iohannis a fost implicat în procesul de înfiere a unor copii în anii ‘90 a fost folosit în cadrul campaniei PSD la alegerile prezidenţiale, făcând obiectul unor conferinţe de presă şi a unor declaraţii publice ale reprezentanţilor PSD.

Ultima oră