Acreditare super importantă pentru Apă Canal Sibiu

Asociația de Acreditare din România – RENAR a acordat Laboratorului de analize apă potabilă și ape uzate al SC ”Apă Canal” SA Sibiu, Certificatul de Acreditare Nr. LI 1039 prin care sunt recunoscute competențele și performanțele personalului și dotărilor privind determinările efectuate.

laborator apa canal sibiu

Acest lucru înseamnă că analizele, încercările și determinările efectuate sunt recunoscute la nivelul tuturor instituțiilor de control, oferind siguranța monitorizării continue a proceselor de potabilizare a  apei brute și epurare a apelor uzate.
Certificatul a fost acordat în urma parcurgerii unei proceduri complexe privind acreditarea laboratoarelor, vizând implementarea Standardului de Calitate ISO 17025:2005.
Pregătirea dosarului pentru acreditarea RENAR a laboratorului a început în urmă cu doi ani, când au fost elaborate proceduri de lucru, programe de monitorizare, o nouă politică de management a calității și conformare la norme tehnologice specifice.
Documentația a fost depusă la sediul RENAR în luna noiembrie 2013 și după evaluările inițiale a urmat o inspecție ”la fața locului” în luna iunie a acestui an. Concluziile comisiei de evaluare au fost pozitive, în raport consemnându-se că ” sistemul de management al calității se conformează cerințelor referențialului SR EN ISO / CEI 17025:2005 și a dovedit eficacitatea. Laboratorul este competent să efectueze încercările din anexele propuse la Certificatul de acreditare și furnizează încredere în rezultatele generate.”
Laboratorul de analize apă potabilă și ape uzate al SC ”Apă Canal” SA Sibiu asigură, la nivelul tuturor localităților din aria de operare, o amplă monitorizare a tuturor proceselor de tratare a apei în stațiile de potabilizare, a calității apei în rețeaua de distribuție precum și a parametrilor chimici ai apei uzate în stațiile de epurare. Anual, sunt prelevate aproape 1.300 de probe din cele 6 stații de potabilizare a apei pentru care se obțin peste 11.800 de determinări privind calitatea apei. În cele 10 stații de epurare au loc, în decursul unui an, 1.500 de prelevări de apă uzată și nămol iar calitatea apei deversate în natură după epurare este urmărită prin peste 1.200 de probe recoltate.
În județul Sibiu, RENAR a acordat până în prezent acreditări pentru laboratoarele Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Administrației ”Apele Române”, Spitalului Județean, precum și unor policlinici private.
În România, mai puțin de jumătate din laboratoarele operatorilor regionali din domeniul alimentării cu apă și canalizării au îndeplinite cerințele de calitate recunoscute de RENAR.

Ultima oră