Primarul Sibiului și totodată candidatul ACL pentru președinția României, Klaus Iohannis spune că el nu negociază şi nu tranzacţionează voturile românilor din primul tur de scrutin al prezidenţialelor și nu promite nici premieri ”de rezervă” ca Victor Ponta, pe care îl acuză de minciună.
Iohannis a fost întrebat cum vede anunţul lui Ponta privind numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de prim-ministru dacă va câştiga alegerile.
”Eu am înţeles aşa: dacă e vreme bună, e Tăriceanu; dacă e vreme rea, e Georgescu; dacă e vreme grea e Maior. Nu ştiu cine va fi prim-ministru şi cred că este o întreagă ameţeală şi mi se pare cumva un tratament curios faţă de aceşti parteneri. Cu domnul Tăriceanu m-am lămurit, probabil următorul pas este să se înscrie în PSD, doar, doar îl numeşte prim-ministru”, a afirmat liderul PNL.
De asemenea, Iohannis a fost întrebat despre poziţia exprimată de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, care a susţinut necesitatea începerii negocierilor pentru sprijin în turul doi.
”El a exprimat o părere privată în public (…) În mod cert domnia sa şi-a exprimat o părere strict privată. Treaba cu negocierea este foarte simplă. Eu nu concep să fie tranzacţionate voturile românilor ca o marfă. Nu se poate aşa ceva, din acest motiv am spus că nu voi negocia cu candidaţii care nu au intrat în turul doi pentru voturi. Nu am ce să negociez, ei nu au în buzunar aceste voturi. Aceste voturi sunt la români, fiecare cu votul lui. Aceste voturi ale românilor mă interesează. Ce vreţi, să mă apuc şi eu de trocuri politice, să-i promit că-l fac prim-ministru de rezervă? Sau că îl fac consilier de obiecte sau de lucruri? Nu pot să fac aşa ceva. Eu doresc votul românilor, nu doresc negocieri care duc niciunde”, a mai spus Klaus Iohannis.
El a menţionat că această poziţie este convenită inclusiv în conducerea ACL.
Pe de altă parte, el a fost întrebat cum vede intenţia PPMT de a-l susţine la prezidenţiale şi afirmaţiile legate de autonomia maghiarilor.
”Eu mă bucur de toate voturile care vin spre mine din partea cetăţenilor români, indiferent de etnie sau religie. Dacă lideri politici afirmă că mă votează, înseamnă că programul meu i-a convins.Iar în chestiunea autonomiei etnice, cunoaşteţi punctul meu de vedere, pe care l-am mai exprimat de foarte multe ori. Eu sunt adeptul regionalizării doar pe criterii administrative şi dacă prin această regionalizare se produce o modernizare a administraţiei publice şi dezvoltare economică. Ori o regionalizare pe criterii etnice nu poate să ducă la aceste rezultate”, a afirmat Iohannis.
De asemenea, liderul PNL a fost întrebat cum vedea firmaţiile lui Victor Ponta în privinţa intenţiei de rupere a Transilvaniei.
„Nu doar că nu-mi doresc ruperea unor părţi din România, eu îmi doresc o Românie puternică, am spus-o de când am candidat la preşedinţia partidului. Nici vorbă de aşa ceva.Este iarăşi o minciună a domnului Ponta. Domnul Ponta minte una într-una, minte că aş vrea să rup Ardealul, minte că vreau să voteze ardelenii împotriva oltenilor, minte domnul Ponta că vreau să tai pensiile”, a replicatIohannis.
În ceea ce priveşte afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căreia ”Iohannis e un lucru”, liderul PNL a afirmat: ”Cred că ar fi un lucru să mă voteze românii, un lucru bun”.