Bruxelles, 2 noi., „în jurul României”. După trei ore de mers în pas adăugat, am reuşit să votez. De la 14.45, la 16.45, până la intrarea în sediul Reprezentanţei României la Uniunea Europeană – secţia de votare 24 -, şi încă vreo oră şi ceva, pe circuitul interior al acesteia.
Atât am stat la rând („la coadă – în jurul României”, am auzit aici vorbindu-se) pe un circuit în U: circa 30 m, pe Rue Montoyer, şi tot atât, pe Rue de l’Industrie şi apoi în sediu. Când am intrat în Reprezentanţă, nimeni nu se aştepta să mai aşteptăm mult până la votare. S-a dovedit însă că avertismentul primit, din partea unei doamne, roşie în obraji, abia ieşită din secţie, a fost bine întemeiat.
În hol, la intrarea în Reprezentanţă. Pe peretele din faţă ne întâmpină o placă de 30×40 cm, pe care e scris cu litere colorate: „Acest sediu a fost inaugurat, în 2003, în prezenţa primului ministru Adrian Năstase”. „Bun venit în România!”, spune cineva. Obosiţi şi nerăbdători să votăm, ne prindem de glumă şi izbucnim în râs. Completăm declaraţiile speciale, cum că n-am mai votat şi nu vom mai vota la prezidenţialele din acest an, şi înaintăm, ca şi pe străzile din jur, tot în pas adăugat. Greu, merge greu totul şi nu ne dăm seamă de ce. Unii pleacă în recunoaştere, curioşi să vadă ce se întâmplă. „Domn’ne, păi sunt trei încăperi la fel de mari (de vreo 4/5×15/20 m, pe care trebuie să le parcurgem pe lungime), până ajungem în altă încăpere, la masa membrilor secţiei de votare”. Cald, o căldură uscată de centrală termică bine forjată, deşi nu e frig la Bruxelles. Un bărbat originar din nordul ţării, stabilit de 19 ani aici, nu se mai poate abţine şi exclamă tăios, de parcă am fi toţi din familia lui: „Patru camere, ca să ajung să votez? Incredibil. Dacă ştiam, spuneam: pa, Ponta!, şi plecam demult. Sau nu mai veneam din capu’ locului”. Într-adevăr, văd femei şi bărbaţi, o mulţime impresionantă de tineri, cum bat pasul pe loc, încercând să se obişnuiască cu statul în picioare. Pe pereţi, poze alb-negru, cu plutaşii de pe Bistriţa (!). Îmi reamintesc de reportajul studiat la şcoala generală, prin 67-68, şi mă întreb, ce-or mai căuta faimoşii plutaşi, pe pereţii ăştia din capitala Europei? A trecut aproape o generaţie, de când a dispărut meseria aia… Totuşi îmi dau seama că nimeni, acum, nu le dă importanţă, şi le dau dreptate în sinea mea. Mergem mai departe, evident cu pasul melcului…
Aproape de cabinele de vot. Oamenii discută din ce în ce mai aprins. Le-a trecut, probabil, obişnuinţa cu mersul acesta, obositor şi enervant. Deodată, stăm şi ascultăm cu toţii un dialog ce se poartă pe ton ridicat, undeva în camera de vot. Auzim mai bine vocea tânără de bărbat, indignat şi nervos de mama focului: „N-am venit aici să vă bateţi voi joc de noi. Să fac atât drum şi să aştept cinci ore ca să pun o ştampilă”. O doamnă aflată mai în faţă ne lămureşte că tânărul fusese scos din făgaş de un membru al comisiei, care n-a avut altceva mai bun să-i spună, decât că trebuia să vină la 6 dimineaţa, dacă vroia să termene repede cu votarea. Şi funcţionarul a primit un răspuns meritat, din fericire neaşteptat de elegant.
VEZI ȘI: Scrisoarea unei românce care a stat la coadă să voteze la Paris. Se citește viral pe internet!
La sfârşitul periplului prin Reprezentanţa Permanentă a României, din capitala Europei, mi-am depus, în sfârşit, votul într-o încăpere imensă, cu o urnă de plastic, transparentă, şi o masă în centrul ei. Una lângă alta, bine înghesuite, cinci, şase persoane nu mai pridideau să primească ştampilele de la cei care votaseră şi să le scrie datele personale pe-o listă. Apoi aceleaşi persoane trebuiau să înmâneze ştampilele la următorii votanţi. Arunc o privire şi văd că, în acest condiţii, din cinci cabine, puteau fi ocupate simultan cel mult două… Aşadar, îmi spun, aici e buba! Funcţionari puţini, votanţi veniţi în valuri, valuri; muncă multă, ore dilatate de aşteptare în picioare, dar informatizare – ioc! Afară, rândul era la fel de mare ca atunci când am venit. Mă uit la ceas: ora 18.00, şi nu rezist să mă întreb: vor mai ajunge toţi, şi cei care vor mai veni, să-şi dea votul celui pe care îl văd preşedinte al României?
VEZI ȘI: Te fac să îți fie rușine că ești român…
Aici, la Bruxelles, mi se pare greu de crezut, şi expediez, în gând, tinerei noastre republici un mesaj sceptic şi tandru, cu puţin timp înainte de a împlini frumoasa vârstă de 25 de ani.