VIDEO PSD Sibiu acuzații grave după alegeri: Se practică turismul electoral în județul nostru

Vicepreședintele organizației județene Sibiu a PSD, Adrian Besoiu și Florin Orlățan, vicepreședintele Organizației Municipale a PSD Sibiu au făcut acuzații la adresa celor de la ACL în privința afișajului electoral. Besoiu spune că în Sibiu turismul electoral a fost prezent în ziua alegerilor prezidențiale.

Acuzații grave aduse de reprezentanții PSD Sibiu. Mai întâi Vicepreședintele organizației județene Sibiu, Adrian Besoiu a vrut să tragă un semnal de alarmă în privința turismului electoral în județul nostru.
”Am fost frapați de numărul neobișnuit de mare al voturilor exprimate pe listele electorale. La toate scrutinele electorale precedente nu s-au înregistrat 22.000 de cetățeni care au votat pe listele suplimentare, ceea ce reprezintă mai bine de 10 la sută din totalul numărului de voturi exprimate.
Am fost alertați de o prezență masivă a unor mijloace de transport persoane cu capacitate mare, respectiv autocare si microbuze, pe toata durata scrutinului în întreg județul Sibiu. Prezența cea mai numeroasă s-a înregistrat în municipiul Sibiu, unde parcarea de la Sala Thalia sau zona de sub Podul Gării, către cartierul Gușterița, era ticsită de autocare și microbuze înmatriculate în alte județe”, a spus luni Besoiu.
”Sunt secții de vot unde s-a votat în proporție de 30 – 40 la sută din totalul voturilor valabil exprimate, lucru care nu s-a mai întâlnit până acum. De exemplu, la nivelul secției 36 din municipiul Sibiu, dintr-un număr de 931 de voturi valabil exprimate, 291 au fost voturi exercitate de persoane înscrise pe lista electorală suplimentară. Asta înseamnă 31 la suta din voturi…  Ca record este secția de votare 197 din Ocna Sibiului, cred că e vorba de localitatea Topârcea, unde 43 la sută din voturi au fost pe lista suplimentară”, a spus și Florin Orlățan, vicepreședintele Organizației Municipale a PSD Sibiu.

VIDEO PSD Sibiu acuzații grave după alegeri: Se practică turismul electoral în județul nostru

Acuzații la adresa ACL Sibiu
Florin Orlățan a adus în fața presei câteva fotografii care ar fi fost făcute luni dimineață și din care reiese că cei de la ACL au lipit afișe peste cele ale PSD-ului. Organizația PSD Sibiu a depus o plângere la Biroul Electoral Județean Sibiu în acest caz. ”O nouă încălcare gravă a legii electorale a fost constatată în această dimineață când Organizația Municipală PSD Sibiu a descoperit și fotografiat mai multe panouri de afișaj electoral pe care echipele candidatului Iohannis au lipit afișe, deși campania pentru turul al doilea nu a început. S-a încălcat astfel legea 370/2004 (art.41. al.2), motiv pentru care PSD Sibiu a depus la Biroul Electoral Județean o plângere în care solicită aplicarea sancțiunilor legale și ca primarul Klaus Werner Iohannis să procedeze la îndepărtarea afișelor ilegale ale candidatului Klaus Werner Iohannis”, a mai spus Florin Orlățan.
VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA CONFERINȚEI DE PRESĂ DE LA PSD SIBIU

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică