Spectacolul „Da Yang și Prințesa Da Yin” ajunge la copiii din Sibiu și Galați

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu programează în luna noiembrie două reprezentații speciale ale spectacolului „Da Yang și Prințesa Da Yin”.

Prima reprezentație va avea loc la sediu, în Sibiu, duminică, 9 noiembrie, ora 11:00, iar cea de-a doua reprezentație va avea loc în deplasare, la Galați, joi, 13 noiembrie, ora 11:00, în cadrul Festivalului Internațional de Animație „Gulliver”.
„Da Yang și Prințesa Da Yin” este un spectacol după o poveste orientală despre iubire și curaj, în care regizoarea Eva Labadi Megyes folosește păpuși inspirate din teatrul tradițional japonez. Producția Teatrului „Gong” din Sibiu a avut premiera anul acesta și surprinde prin scenele dinamice, cu marionete bunraku, într-o tehnică de o precizie aproape mecanică. Tânărul Da Yang pornește într-o aventură inițiatică, pentru a fi pus în fața a numeroase încercări și primejdii în încercarea de a-și salva mama bolnavă. În drumul său, acesta se îndrăgostește de o tânără prințesă și devine simbolul eroului ales prin destin.
Biletele pentru spectacolul de la Sibiu au fost puse în vânzare la sediul teatrului din strada Alexandru Odobescu, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. Prețul unui bilet este de 7 lei tarif unic. Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică