Iohannis: În unele zone vom analiza rezultate. Trebuie aduse înbunătățiri

Primarul Sibiului și totodată candidatul ACL la prezidențiale, a declarat luni că alianța pe care o reprezintă va organiza întâlniri în fiecare regiune în parte și cu fiecare filială ca să se analizeze rezultatele din primul tur.

Iohannis a anunţat că în cadrul ACL vor avea loc întâlniri pe regiuni, pentru analiza rezultatelor primului tur de scrutin.

„Vom merge şi vom discuta cu fiecare filială, vedem ce mai trebuie updatat”, a spus Iohannis, care a anunţat o conferinţă de presă, în cursul serii de luni.

Întrebat în legătură cu suspiciuni potrivit cărora în patru judeţe PNL nu ar fi „tras cu toate forţele”, Iohannis a spus: „Vom analiza când avem întâlnirile regionale, nu am suspiciuni dar, da, cred că ici colo trebuie îmbunătăţit rezultatul”.
Despre posibile sancţiuni, candidatul ACL a afirmat că „nu poate fi vorba de aşa ceva”.

„Nu cred că putem bănui pe cineva că nu a făcut tot ce a putut, dar trebuie încă puţin mai mult, pentru că eu vreau să câştigăm”, a adăugat Iohannis.

Ultima oră