cel mai valoros sânge din lume – câteva zeci de oameni îl au!

Doar 5 % din populaţie are grupa sanguină 0. Spre deosebire de celălalte grupe, cei care au grupa de sânge 0 sunt donatori universali (pot dona oricărei alte grupe), însă pot primi doar de la persoane care au aceaşi grupă ca ei. Există, totuşi, grupuri şi mai restrânse de oameni care împărtăşesc o trăsătură specifică a sângelui pe care o posedă doar câteva zeci de oameni în toată lumea. Este vorba despre Rh-ul negativ, o descoperire a ultimelor decenii care a atras atenţia comunităţii medicale, mai ales în ceea ce priveşte obţinerea unei mostre şi studierea sa îndeaproape.

cel mai valoros sânge din lume – câteva zeci de oameni îl au!

Descoperire in 1961
Până în anul 1961 nu a existat nicio dovadă a existenţei acestui grup sanguin care a fost identificat pentru prima dată la o femeie aborigenă din Australia. Conform unui articol publicat de revista „The Atlantic”, la momentul respectiv, medicina catalogase drept imposibilă supravieţuirea unui astfel de embrion, nemailuând în calcul transformarea sa în adult.

În articol, suedezul Thomas – care face parte dintre cele 43 de persoane care, conform recensământului din anul 2010, au Rh-ul negativ – spune că viaţa sa nu este neapărat diferită sau complicată: „Nu am o problemă cum ar fi hemofilia care are impact asupra vieţii cotidiene. În acest sens am noroc. Mă bucur, de asemenea, de faptul că, deşi sângele meu este aşa, nu există probleme în ceea ce priveşte posibilitatea de a avea copii.”
Singura problemă de sănătate pe care o are este o uşoară anemie cauzată de faptul că donează sânge de patru ori pe an. Fără îndoială, în cazul unui accident sau în cazul unei operaţii care ar necesita o transfuzie de sânge, găsirea tipului său sanguin ar putea fi destul de dificilă. Din această cauză, atât Thomas cât şi părinţii săi, îşi iau măsuri serioase de siguranţă: nu a mers niciodată în tabără când era copil, iar ca adult evită să călătorească în ţări în care nu ar putea primi îngrijiri medicale corespunzătoare. Are mereu asupra lui un card al Laboratorului Francez de Referinţă Imunohematologică care specifică grupa lui sanguină; o transfuzie cu orice altă grupă de sânge ar putea fi fatală.
Nu este singurul.

Conform revistei „Pesquisa”, Leticia Laudino (din localitatea braziliană Curitiba) are şi ea Rh-ul negativ, la fel ca mama şi ca matuşa ei. Articolul explică faptul că acest aşa-zis sindrom are două cauze. Pe de o parte, mutaţia unei gene care nu relaţionează cu antigenele, dar care este responsabilă pentru sinteza unei proteine care provoacă o modificare ce face ca aceste antigene să nu se exprime. Pe de alta, un defect al genei responsabile de sistemul Rh. În anul 2003, nu se cunoşteau decât trei astfel de cazuri în toată lumea. Cazul Leticiei a fost al patrulea.
Birocrația și grupa de sânge rară
Faptul că există puţine persoane în lume care au această grupă sanguină nu reprezintă singura problemă. Pe de o parte, dintre cele aproximativ 40 de persoane cu Rh negativ din lume, doar 6 donează în ţări precum Brazilia, China, Japonia, Statele Unite sau Irlanda. De fapt, adevărata problemă este de natură birocratică: în momentul în care este transportată o cantitate de sânge dintr-o ţară în alta sunt necesare numeroase documente şi aprobări care pot întârzia foarte mult transportul, iar acest lucru poate avea un rezultat catastrofal.
Acesta este motivul principal pentru care Thomas, în momentul în care se decide să doneze, preferă să treacă frontiera din Suedia în Franţa (singurul loc din Europa, în afară de Amsterdam, în care sângele este păstrat sub formă congelată), permiţând astfel o oarecare sortare a birocraţiei. Este, de asemenea, şi motivul pentru care, atunci când mama lui Gerald Anitie Akata a avut nevoie de o operaţie pe cord deschis şi necesita o transfuzie, cei doi au eliminat opţiunea de a o face în Emiratele Arabe deoarece spitalul avea o politică de a nu accepta donatori din afara Golfului Persic.
„Nu îţi poţi imagina cât este de greu să imporţi sau să exporţi sînge rar”, explică Thierry Peyrard, director al Laboratorului Francez de Referinţă Imunohematologică în articolul publicat în revista „The Atlantic”. „Pacientul tău este pe moarte şi tu te trezeşti cu aceşti oameni, în biroul tău, cerându-ţi o hârtie sau completarea unui formular. Este o prostie. Nu e un televizor, nu e o maşină. E sânge.”
O altă parte dificilă o reprezintă altruismul inerent al majorităţii sistemelor de donare de sânge din ţările dezvoltate, ceea ce înseamnă, de fapt, că donatorii trebuie să suporte toate cheltuielile derivate donării (printre altele, cu scopul descurajării donatorilor bolnavi). Prima dată când Thomas a donat sânge pentru a salva un nou-născut şi-a dat seama de faptul că transportul apărea mereu pe factura sa, dar acest lucru nu l-a oprit.

Ce este Rh-ul negativ?

Grupele sanguine se definesc conform caracteristicilor prezente sau absente pe suprafaţa globulelor roşii şi în serul sângelui şi sunt clasificate conform antigenelor prezente şi conform factorului numit Rh. Sistemul Rh este al doilea sistem al grupelor sanguine, cu 61 de antigene, şi a fost descoperit de către doctorul Landsteiner în urma cercetărilor sale făcute pe maimuţe Rhesus în anii ’40. Cei ce au în sânge antigenul D, au Rh pozitiv, iar cei care nu îl au, au Rh negativ (deşi o denumire mai exactă ar fi Rh D – negativ).
Cu toate acestea, Thomas şi alte persoane cu Rh negativ au avut negative toate antigenele Rh-ului, antigene care, în cazul a 99,9 % din populaţie sunt pozitive. Dacă unei persoane cu grupă negativă îi este transfuzată o grupă pozitivă, rezultatul poate fi fatal.
Cum se gestionează sângele tuturor acestor persoane excepţionale? Instituţia care se ocupă de acest lucru este IBGRL (International Blood Group Reference Laboratory) şi are sediul în Fristol, o mică localitate aproape de Brighton, în Anglia. Acolo se află baza de date a donatorilor de sânge rar. Scopul principal al acestei instituţii este să-i asigure pe cei care au nevoie de o donare de sânge împotriva discriminării, prejudicierii pe baza provenienţei; în acest sens, instituţia încearcă să facă un acord între ţara donatoare şi cea receptoare în aşa fel încât transferul sângelui să se facă la o temperatură minimă de patru grade, singura temperatură ce permite sângelui să îşi păstreze toate proprietăţile după transfuzie.

Sursa: ElConfidential.com

Ultima oră

Participă la discuție

14 Commentarii

Publică

  1. Lasati-l pe moxi sa vorbeasca. Stie el cu ele. Stie tot! Le viseaza! Are toate datele si atuurile.
    Invata-ne mr. Moxi, ca noi suntem mai de la „țeară”. Am descoperit mai tarziu tehnologia si comunicarea online.
    Pls. Mr. Moxi. Enlight Us!

  2. eu am ABRH NEGATIV …. sunt singurul din familie care o are

    2) oameni care citesc si nu inteleg sensul cuvintelor. Este vb. in articol doar de grupa rara de sange: AB RH NEGATIV Atat. Iti explica doctorul acela in articol cum a descoperit grupa, adica de la acele maimute numite ” Rh esus …. bla bla blu ” De acolo a venit si numele de AB RH NEGATIV.
    …… pentru raritate, cea mai rare este ab rh negativ, apoi b negativ si tot asa pana se ajunge la cea mai naspa care este grupa 0

    A -ul tau RH negativ nu este asa de rar, o au fix 2 milarde450 000 000 = doh
    AB- meu RH negativ o au fix 42 milioane de oameni de pe intreg pamantul

    3) poftim un desen daca nu ai inteles https://i.imgur.com/jKpPlHt.jpg

  3. Eu si sotul avem grupa A Rh Negativ. Si ni s-a spus ca e o raritate, probabil inclusa in cei numai 43, dar nu cred ca sint numai 43 din moment ce noi 2 si probabil multi altii ca noi nu sint inclusi. Si eu ca si mentionatul suedezul Thomas – care face parte dintre cele 43 de persoane care, conform recensământului din anul 2010, au Rh-ul negativ – spun că viaţa sa nu este neapărat diferită sau complicată: Nu am o problemă cum ar fi hemofilia care are impact asupra vieţii cotidiene. În acest sens am noroc. Mă bucur, de asemenea, de faptul că, deşi sângele meu este aşa, nu există probleme în ceea ce priveşte posibilitatea de a avea copii. Avem 2 copii si pentru ca noi 2 avem acelasi Grup A RH Negativ, nu a trebuit sa urmez nici-un tratament in timpul sarcinii.
    Eu am este o uşoară Anemie, dar sotul meu nu are nimic.
    Iar grupa 0 e cea mai comuna, nu cea mai rara.

    1. In aricolul dat a fost efectuata o greseala. RH-Negativ se intalneste la aproximativ 15 procente din populatia lumii , cred ca va refereati la Rh-nul ala chiar e rar, aproximativ 50 de persoane de pe glob.

  4. mi se pare o exagerare si eu am rh negativ, si mai stiu si pe altii, nu suntem chiar atat de putini.
    am sunat la un centru de donare si mi-au zis ca au sunt chiar disperati dupa grupa asta, au recunoscut ca se gaseste cam greu, dar nu e imposibil.

  5. Aaaa, de asia sunt eu asa o super-faina?!????
    Hahaha!
    5% din 7.000.000.000 cat e?!
    Cred ca mai mult de 50!
    Si, cica, ar fi 6 grupe….

  6. sotia mea are 0RH- negativ. a nascut pe timpul comunistilor. i s-a zis ca sa aibe grija la al doilea copil, ca s-ar putea sa iasa cu malformatii. n-am avut al doilea. nu mi s-a parut ca se tavalesc asa de tare doctorii. am citi de grupe de singe de sint doar vreo 3-4 indivizi. aici problema mare este, cred eu!

  7. Un articol ce dezinformeaza, e o grupa rara de sange, grupa 0rh negativ, dar nici chiar atat de rara încât să o aiba doar 40 de oameni din lume, doar eu cunosc 5 persoane cu aceasta grupa. :))). So.. cmon!!!!