“Victoria împotriva PSD”, clamată de Alianța Creștin Liberală, s-a dovedit a fi încă o manipulare grosolană a opiniei publice.
Reprezentanții ACL Sibiu s-au grăbit să dea publicității faptul că Biroul Electoral Județean a admis plângerea formulată de ACL cu privire la “distribuirea de fluturaşi cu conţinut denigrator la adresa candidatului Klaus Iohannis”, pe motiv că “pliantele încalcă ordinea de drept”.
Biroul Electoral Central îi contrazice, însă. Admițând contestația formulată de Alianța Electorală PSD – UNPR – PC Județeană Sibiu, prin Decizia nr.103D / 29.10.2014, Biroul Electoral Central modifică decizia nr. 106 din 25.10.2014 adoptată de Biroul Electoral Județean nr. 34 Sibiu, “în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de Alianța Creștin Liberală Sibiu”.
Decizia Biroului Electoral Central este definitivă.
“Biroul Electoral Central constată că, în mod eronat, Biroul Electoral Județean Sibiu nr. 34, cu încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, analizând cerința corectei desfășurări a campaniei electorale, a procedat la interpretarea conținutului materialului de propagandă electorală ce a făcut obiectul plângerii, concluzionând în sensul că pliantul are un mesaj vădit tendențios, ceea ce excedează competenței Biroului Electoral Județean Sibiu nr. 34”.
Faptul că liderii ACL Sibiu au ieșit la rampă cu o decizie vădit ilegală și respinsă ca atare de Biroul Electoral Central demonstrează disprețul pe care îl au față de lege, față de statul de drept și, implicit, față de cetățenii cărora le cer votul.
Alianţa Electorală „PSD-UNPR-PC”
Organizaţia Judeţeană Sibiu
Președinte,
Ioan Cindrea