Patru spectacole speciale de Halloween la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă patru spectacole care să alunge toanele şi spiritele rele în acest weekend, cu ocazia sărbătorii Halloween.

Publicul este invitat într-o lume a poveștilor în care se arată „jumătatea întunecată” a lumii, pentru a scoate în evidenţă „jumătatea sa luminoasă”. Despre puterea omului de a supraviețui „intemperiilor” tinereții, „bubelor” singurătății, „monștrilor” politici și prejudecăților „sperietoare”, prin puterea iubirii și a comuniunii, în patru reprezentații excepționale programate în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie: „Culorile muzicii”, „Damen vals”, ,,Marat/Sade” şi „Take, Ianke și Cadâr”.

„Culorile muzicii” este o poezie urbană despre visele şi victoriile efemere care apar în căutarea dragostei. Un spectacol original cu fragmente muzicale live al studenților Departamentului de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, „Culorile muzicii” îmbină energia tinereții, umorul, dar și dezolarea, arătându-ne că viața poate părea o petrecere non-stop până când survin consecințele. Reprezentația va avea loc joi, 30 octombrie, ora 20:00, la studioul CAVAS, din cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu.Foto Ulbs-Culorile-muzicii_Paul-Baila
Ne aducem aminte de cei prezenți, dar și de cei plecați dintre noi, prin spectacolul „Damen vals”, un one woman show despre devotamentul până la sacrificiu al unei femei pentru cei mai apropiați. Amintirile și regretele sunt companionii care-i însoțesc viața solitară, însă din când în când apare și imaginea Frumosului Philip, tânărul pe care l-a iubit cândva şi de la care așteaptă o simplă invitație la vals. Reprezentația va avea loc vineri, 31 octombrie, ora 19:00, la Sala Studio, din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. TNRSDespre sfinți, păcate și politică, aflăm în spectacolul ,,Marat/Sade”. Închis în azilul de boli mintale Charenton, Marchizul de Sade pune în scenă o piesă despre ultimele ore din viața lui Jean-Paul Marat, unul dintre cei mai radicali scriitori și politicieni ai Revoluției Franceze, alături de pacienții și deținuții politici închiși în azil. Lumea acestei piese dezvăluie nebunia lumii în care trăim, şi se pune întrebarea fundamentală: cine este cu adevărat nebun? Bolnavii sau cei care dețin puterea… și abuzează de ea? Reprezentația va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.Foto TNRS_Marat Sade_Dragos Dumitru

Spiritul de comuniune ni se arată în spectacolul „Take, Ianke și Cadâr”, o comedie în trei acte despre un român, un evreu şi un turc. Negustori de o viaţă, cei trei și-au împărțit între ei strada, mâncarea, clienţii, mahalaua, însă nu şi credinţa. Printr-un amestec de înţelepciune populară, voie bună, limbaj pitoresc şi poante aforistice, autorul V. I. Popa creează o comedie de moravuri despre o societate care se luptă cu prejudecăţi naţionale şi nu atât etnice, cât de credinţă. Reprezentația va avea loc duminică, 2 noiembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Sărbătoarea a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, sărbătorind zeița fructelor și semințelor, la celtici era festivalul Samhain, celebrând sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate”, iar la creștini, Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că, dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică