Decizie finală la Înalta Curte de Justiție privind dosarul incompatibilității lui Iohannis

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat luni cererea Agenției Naționale de Integritate (ANI) de a fi judecat mai devreme dosarul privind incompatibilitatea președintelui PNL, Klaus Iohannis și a decis să o RESPINGĂ.

În consecință, dosarul se va judeca la data stabilită inițial, pe 18 noiembrie.
Procesul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe președintele Agenției, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere prin care solicita acestei instanțe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilitățile de tip „RAJA”, printre care și cel al lui Iohannis.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deține simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.
„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, arăta ANI.
Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 — 2004, 2004 — 2008, 2008 — 2012 și 2012 — prezent).
Prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu, iar începând cu data de 5 august 2010 deține și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.
ANI menționa ca jurisprudență relevantă în materie rapoarte care au avut același obiect de evaluare sentințele civile din 21.11.2012 — nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA și sentința civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și primarii) emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, „funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”. sursa: agerpres.ro

 

Ultima oră