Avertisment! După ce-l veţi citi, acest comentariu nu trebuie luat în serios. Chiar dacă şi-a descărcat of-ul, după o campanie fără sare şi piper (adică suflu politic şi entuziasm popular), autorul este convins de buna credinţă a concetăţenilor săi şi de faptul că au deja opţiunile proprii, cu motive bine argumentate, pentru 2/16 noiembrie.
A fost o campanie atipică. Puţinele întâlniri publice ale candidaţilor n-au prea adus multe lămuri votanţilor. Cu puţine excepţii, discursurile s-au dovedit bune doar ca atacuri la contracandidaţi. Subiectele, şi ele, cele mai multe, doar de ochi lumii, ca să atragă voturi. Vorbărie de dragul memoriei colective. Să le ţină minte lumea ca pe nişte daruri de Crăciun. S-au încălcat reguli constituţionale, dar şi deontologice, în materie de comunicare publică. Nu-i bai!, vor spune mulţi. La noi, merge şi’aşa! Ce s-o mai lungim: campania asta va rămâne o premieră românească absolută. Pentru prima dată, după ’89, nu s-a remarcat nimeni în mod deosebit, prin idei măreţe sau strategii şi tactici de luptă electorală. Am avut peste o duzină de candidaţi, şi nimeni nu a părut convins că merită să fie şef de stat. În orice caz, puţini au dovedit că ştiu ce înseamnă să fii şef de stat…
Şi-atunci, noi cu cine votăm? Sau, mai întâi: merită să mergem la vot?
Să le luăm pe rând. De mers la vot, orice minte sănătoasă înţelege că merită. Deşi n-am avut o campanie care să ne fi cucerit, prin eleganţă şi corectitudine, stil şi manevre spectaculoase, sau care, cel puţin, să ne fi oferit motive suficient de serioase să mergem şi să alegem. Daca sunteţi de acord cu mine, trebuie să recunoaşteţi că nu doar candidaţii sunt de vină. Numărul lor impresionant arată că mulţi cetăţeni cred că sunt cineva, în ţara asta. Cineva care merită să fie ales, care a făcut şi a dres în viaţa lui destule ca să rupă inima târgului. Mai exact, care să se ridice deasupra tuturor ca modele de oameni de stat. Stau şi mă întreb oare de unde ni se trage? Vreau să spun, de unde avem părerea bună despre noi înşine ca politicieni? Că doar n-avem în spate trei, patru generaţii trecute prin focurile bătăliilor electorale. Ca să nu mai vorbim de mentalitatea democratică. Evident, şi de atâta pregătire politică şi de viaţă, încât cineva care ar ajunge preşedinte să nu dea cu bâta’n balta constituţională sau cu piciorul în şiştarul interesului naţional.
Şi totuşi, merită să mergem la vot. Ca un exerciţiu de conştiinţă. Pentru că tot ce s-a întâmplat în aceste săptămâni poartă o vină colectivă. Cine spune că politica e curvă? Cine are convingerea de fier că, în politică, se bagă numai cei care mint şi se pricep să fure din banul public? Cine? Noi. Cine alţii? Şi-atunci, cine se bagă’n politică? Bineînţeles, cei care acceptă cu resemnare interesată că nu le sunt crezute vorbele frumoase şi alintările aruncate poporului, încă din timpul campaniei pentru alegeri. Că ştiu ei, dup’aia, ce trebuie să facă, nu? Aşa ne-am obişnuit de mult să „facem politică”. Aşadar, trebuie să mergem la vot, pentru că suntem cu toţii responsabili faţă de situaţia în care am ajuns.
Nu ştiţi pe cine votaţi? Nu-i cunoaşteţi pe candidaţi? Nicio problemă. Aveţi de unde alege. Să fie un vot negativ! Adică 1, împotriva celorlalţi 13 candidaţi. Sau, un vot fără acoperire! Adică oricare candidat, că tot nu mai contează. Sau, un vot sugerat de alţii! Eventual, de propaganda pe care o consideraţi că a fost cea mai convingătoare, în această campanie. Sau, un vot al hazardului! Alegeţi primul candidat cu care vă treziţi în minte, în dimineaţa alegerilor. Numai mergeţi la vot, şi votaţi corect! Mai târziu vă veţi simţi, cel puţin, mai responsabili decât până acum, pentru cele ce se întâmplă în politica românească.
