Încep lucrările de modernizare la Școala Nr. 13 din Sibiu. Investiții de 3 milioane lei

Printre altele firma care face lucrările, va ridica un nou corp de clădire, va crea racordurile cu corpul existent şi va amenaja reţelele de utilităţi în noul corp. Se vor crea astfel opt noi săli de clasă.

Lucrările de extindere a Şcolii nr. 13 din Sibiu vor fi continuate cu fonduri europene. Proiectul care a început în 2010 şi trebuia finanţat din fonduri de la bugetul de stat, va fi finalizat prin intermediul unor fonduri obţinute în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – “Imbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, prin realocare a fondurilor pentru POR.

Contractul de finanţare pentru continuarea lucrărilor de extindere a Şcolii nr. 13 din Sibiu a fost semnat între Primăria Municipiului Sibiu şi ADR Centru în data de 22 octombrie 2014. Valoarea totală a proiectului este 2.920.401,39 lei cu TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 2.579.593,31 lei, iar contribuţia proprie a Municipiului Sibiu la cheltuielile proiectului este de 340.808,08 lei.

Ordinul de începere a lucrărilor se va emite la începutul lunii noiembrie, iar constructorul desemnat încă din 2010 (de la începutul proiectului) va continua lucrările. Până în prezent a fost modernizată instalaţia de încălzire şi instalaţia de utilizare a gazului în corpul existent şi a fost montată şi pusă în funcţiune centrala termică.

În continuare, SC Balor Cons, constructorul desemnat, va ridica noul corp de clădire, va crea racordurile cu corpul existent şi va amenaja reţelele de utilităţi în noul corp. Se vor crea astfel opt noi săli de clasă care vor permite desfăşurarea cursurilor într-un singur schimb, cel de dimineaţă.

Termenul de finalizare a lucrărilor va fi 26.12. 2015.

 

Ultima oră