FOTO Stadiul lucrărilor la autostrada Sibiu – Orăștie (lotul 3). Inaugurarea e în 15 noiembrie!

Câteva fotografii postate pe forumul ”forum.peundemerg.ro”, arată în ce stadiu este tronsonul de autostradă A1 dintre Săliște și Cunța, cel care ar trebui să fie inaugurat luna viitoare.

Un utilizator al forumului forum.peundemerg.ro a postat în aceste zile mai multe fotografii care arată care este stadiul lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, lotul 3.

Din fotografii si explicațiile acestora se poate observa că pe acest tronson se lucrează la foc continuu, dar în unele zone se pare că stadiul lucrărilor nu este unul tocmai fericit.

Chiar și așa lotul de 22 de kilometri va fi cel mai probabil deschis circulației auto la mijlocul lunii viitoare și în condițiile în care nu toate lucrările vor fi finalizate.

Se poate observa și faptul ca s-a turnat un strat de asfalt la nodul rutier de la Apoldu de Jos.

”Oricat de optimist as fii din fire , nu pot sa nu fiu realist si sa constat ca , inca , acest lot are probleme majore , care nu pun neaparat inaugurarea sub semnul intrebarii , dar pun sub semnul intreabrii , exploatarea acestui lot , chiar si pe termen scurt , dar mai ales pe termen mediu si lung”, spune un utilizator al forumului forum.peundemerg.ro.

 

22 de kilometri de inaugurat

Loturile 1, 2 şi 4 din autostrada Sibiu – Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul trei, de la Sălişte la Cunţa, fiind încă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă.

Lotul trei are o lungime de 22 de kilometri, dintre care şase sunt afectaţi de alunecări de teren. Cei 16 kilometri care sunt finalizaţi din respectivul lot nu pot fi daţi în folosinţă deoarece nu există nicio ieşire de pe autostradă între Sălişte şi Cunţa.

 

Autoritățile promit că autostrada va fi deschisă

„Noi vom respecta termenul. Majoritatea lucrărilor sunt finalizate şi rămâne doar partea cu alunecările. Tot ce înseamnă autostradă pentru deschiderea traficului va fi gata la termenul de 15 noiembrie. Candităţile rămase de executat nu sunt enorme şi se pot executa. Lăcrările de consolidări la alunecările de teren, astea nu le vom putea termina până atunci, deşi am încercat şi acestea. Tot ce înseamnă asfalt va fi terminat la 31 octombrie”, au declarat reprezentanţii firmei constructoare în urmă cu 2 săptămâni.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus și el atunci că se va deschide în 15 noiembrie circulația, dar cu siguranță se vor mai face lucrări în afara benzilor pe care vor circula mașinile.

„Nimic din ceea ce înseamnă circulaţie nu va fi impietat, va fi gata. Stânga – dreapta de zona unde se circulă, vor mai fi lucrări de executat, dar fără ca acestea să pună în pericol siguranţa circulaţiei, iar lucrările care se vor efectua nu vor pute în pericol nici circulaţia, nici siguranţa acesteia”, a spus Ioan Rus. sursa foto: forum.peundemerg.ro

MAI MULTE FOTOGRAFII AICI!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică