Cu cât se apropie scrutinul prezidenţial, cu atât observ mai bine cât de săracă este această campanie în bunul simţ politic. Candidaţii şi propagandiştii lor sunt pe-o mână: să facem totu’ ca poporul să ne creadă. Să ne creadă că suntem cei mai buni. În acest timp, Majestatea Sa, Suveranul ţării – adică poporul – aşteaptă încordat alegerile. Să treacă odată, că m-am săturat! Nici nu ştiu cu cine să votez. Aşadar, Suveranul nu ştie pe cine să pună preşedinte al ţării sale! Şi cum, Doamne, iartă-mă!, să ştie, cu atât de mulţi candidaţi şi atâta agresivitate din partea propagandiştilor lor? Cu puţine excepţii – dar nu neapărat izbăvitoare pentru ţară, candidaţii nu-şi fac probleme cu mersul împiedicat în ură al campaniei şi sărac în programe de interes general. Dar toţi vor să ajungă preşedintele ţării. Şi ce impresie generală fac? Unul nu pare în stare, altul e convins că e singurul în stare să fie; unul are numai păreri bune despre sine, altul se crede cavalerul dreptăţii; unul vrea să vâneze vrăjitoare, altul vrea să fie preşedintele românilor, dar promite binele guvernării lor.
Cum am ajuns aici? De mulţi ani, românii au o preocupare disperată pentru interesele lor proprii şi o anemică preocupare pentru responsabilitatea socială. Libertatea civică nu a ajuns, până acum, să fie gustată de o majoritate confortabilă, ca o garanţie pentru responsabilitatea socială a fiecărui român. Suntem mai liberi să facem ce vrem pentru noi înşine, decât responsabili faţă de ce trebuie făcut pentru noi toţi. Iar între ce trebuie făcut pentru toţi, cele mai multe lucruri ţin de mersul politicii. Ei bine, după 25 de ani, aleşii şi alegătorii nu se respectă reciproc, cel puţin în măsura în care le-o cere asumarea comună a democraţiei. Deci, suntem unde suntem pentru că încrederea dintre aleşi şi alegători a scăzut dramatic, de la o sesiune electorală la alta. În acelaşi timp, românii şi-au văzut de treburile lor personale, mizând – din indiferenţă, dezinteres sau neştiinţă – pe faptul că treburile de interes general se rezolvă numai de cei ajunşi la putere.
Cu alte cuvinte, cu toată libertatea de care ne-am bucurat, de 25 de ani n-am atins pragul emancipării democratice. Adică, acel prag al convingerilor individuale conform cărora de fiecare în parte depinde mersul societăţii întregi. Aşa zisele lupte şi atacuri (atenţie la obsesivul limbaj războinic din mass-media!) s-au dus la nivelurile politice cele mai înalte, între aleşi, având ca (tele)spectatori pe alegătorii lor înşişi. Din păcate, multe din aceste lupte n-au avut aura disputelor de idei, ci imaginea sinistră a bătăilor de cartier. Drept urmare, aprecierile de bun simţ politic (respectiv, de importanţă generală) au lipsit de ambele părţi. De aceea, acum, în plină campanie, unii doar promit şi se bat cu pumnii în piept, alţii doar asistă şi speculează sceptic. Neîncrederea domneşte în România politică, ca în orice societate în care omul de rând n-ajunge la convingeri proprii, în faţa asediului zilnic al percepţiilor induse de cei interesaţi de câştigul de putere. Aşadar, în 25 de ani de libertate, gândirea noastră şi-a pierdut puritatea şi vigilenţa, pe care am crezut că le avem în decembrie 1989. Cu timpul, am pierdut şi respectul faţă de aceste înţelesuri, societatea căpătând trăsături haotice.
Filosoful Vasile Pârvan visa la cultivarea maselor şi socializarea personalităţilor, în speranţa c-o să trecem şi noi pragul maturităţii democratice. N-a fost să fie. De ce? Poate, pentru că istoria nu ne-a ajutat. Mai sigur, însă, pentru că responsabilitatea socială (civică) n-am legat-o de îndemnul creștin: „Daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Altfel spus, pentru o gândire pură şi vigilentă, credinţa în Dumnezeu trebuie să existe împreună cu contribuţia fiecăruia la mersul societăţii. O asemenea contribuţie, şi încă una majoră pentru o republică democratică, este alegerea cezarului, pardon, a preşedintelui. Și mai trebuie să nu uităm: în 21-22 decembrie 1989, ne-am trezit la realitate, dar fără să ştim ce drum trebuia să alegem în viitor. Cineva a profitat și a ajuns la putere!