Lucrările preliminare în proiectul de construire a unui nou pod peste Cibin în zona pieţei agroalimentare continuă. De asemenea, sâmbătă, 18 octombrie se va instala structura metalică a pasarelei pietonale care va fi amplasată în aval de pod (FOTO).
De miercuri, 15 octombrie, pe ambele maluri în aval de pod, se va închide câte o bandă în zona podului, restricţia urmând să fie instituită pentru următoarele două săptămâni. Această închidere este necesară pentru execuţia lucrărilor la reţelele de utilităţi.
De asemenea, sâmbătă, 18 octombrie se va instala structura metalică a pasarelei pietonale care va fi amplasată în aval de pod şi va avea 40 de metri lungime şi 3 metri lăţime.
Această structură va fi ulterior pavată cu lemn.
În zona viaductului Vasile Aaron se va lucra în următoarea săptămână la amenajarea sistemului de cablaj metropolitan şi a noului sistem de iluminat pentru întreaga zonă. Pentru efectuarea acestor lucrări vor fi necesare traversări în intersecţia viaductului cu străzile Semaforului, Ştefan cel Mare şi Henri Coandă. Acestea vor fi executate în următoarea săptămână pe timp de noapte pentru a afecta traficul într-o mai mică măsură.
Încep lucrările pe strada Constantin Noica. Este vorba de execuţia unor lucrări de reparaţii prevăzute în contractul pe care Primăria Sibiu l-a încheiat cu asocierea de firme SC DPC SA- SC Comtram SA – SC Geiger Transilvania SRL pentru reparaţia a 14 străzi din Sibiu. Începând de luni, 20 octombrie până la sfârşitul lunii noiembrie se vor monta borduri noi şi se va turna un nou strat asfaltic de suprafaţă. Pentru a nu închide circulaţia, constructorul va efectua lucrările sub trafic, pe câte o bandă alternativ.
Sâmbătă, 18 octombrie şi duminică, 19 octombrie se va turna stratul nou de asfalt pe strada Andrei Şaguna şi pe porţiunea de pantă a şoselei Alba Iulia. Traficul dinspre şoseaua Alba Iulia către strada Andrei Şaguna va fi deviat pe strada Transilvaniei, iar maşinile care circulă dinspre Piaţa Unirii vor putea utiliza traseul Andrei Şaguna – şoseaua Alba Iulia, însă cu restricţii.
Începând de joi, 16 octombrie, pe strada Felinarului se vor executa lucrări la rețeaua de apă. Primul tronson pe care se va lucra va fi cel dintre strada General Magheru și strada Movilei, această porțiune urmând să fie închisă traficului. Pentru a decongestiona totuși zona pe perioada lucrărilor menționate, pe celălalt tronson al străzii Felinarului – cel dintre strada Movilei și strada 9 Mai care este acum cu circulație în sens unic – se va circula în dublu sens.
Modificări în trafic. Pe strada Tribunei, la intersecţia cu strada Centumvirilor se va instala semnul “Stop”, iar autovehiculele care circulă dinspre strada Centumvirilor vor trebui să cedeze trecerea celor care vin dinspre Piața Armelor. Măsura este menită să facă mai ușor accesul în această intersecție pentru cei care vin dinspre Piața Armelor.
De asemenea, pe strada Poiana se vor muta locurile de parcare de pe partea cu blocurile pe partea cu unitatea de jandarmi, pentru a asigura o mai bună vizibilitate în trafic.