Proiectul Canalul Bucuresti-Dunare va fi reluat dupa 2030, afirma Marcel Bolos, seful AM POST, el apreciind ca proiectul ar putea fi totusi relansat inainte de 2030 doar in etape, dupa solutii de la proiectant si acordul CE.
“O investitie care a iesit sustenabila din punct de vedere al testarii in Master Plan este vechiul canal Bucuresti-Dunare, unde lucrarile au iesit, ca perioada de implementare, dupa 2030. Inca mai avem de asteptat pentru realizarea acestei investitii. Din discutiile pe care le-am purtat cu Comisia Europeana se pare ca aici rezerva ar fi determinata de partea aceasta de costuri de mentenanta care sunt destul de mari, insa sustenabilitatea economica a acestuia se pare ca este confirmata prin regulile pe care le-am avut in cadrul modelului national de transport”, a declarat Bolos la o dezbatere publica organizata luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu privire la proiectele din domeniul naval incluse in Master Plan.
Master Planul General de Transport este un document strategic care va sta la baza planificarii investitiilor in transporturi pana in 2030 si necesar pentru atragerea fondurilor europene in sectorul de profil in intervalul 2014-2020.
Lucrarile la Canalul Bucuresti-Dunare au inceput in 1986 si au fost oprite dupa 1989.
“Ne-am ocupat de acest proiect o foarte lunga perioada de timp si discutiile au fost destul de ample. De fapt, cand vorbim de Canalul Dunare – Bucuresti, vorbim de amenajarea complexa a raurilor Dambovita si Arges pentru navigatie, productia energiei electrice, irigatii si protectia impotriva inundatiilor”, a afirmat, prezent la eveniment, Cornel Martincu, manager al companiei de proiectare IPTANA.
El a afirmat ca proiectul ar putea fi inclus in Master Plan, intr-o forma etapizata si reanalizata, incepand cu investitia pe Arges si continuata cu lucrarile pe Dambovita.
Costurile acestui proiect s-au ridicat pana in prezent la 1 miliard de dolari, a punctat Martincu.
“Reluarea acestui proiect de o asemenea >>>mergi la sursa articolului