Începe cea de a 65-a stagiune de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu. Ce surprize sunt în program!

Joi, 16 octombrie 2014, are loc la sala Thalia, un eveniment cu totul special: debutul stagiunii aniversare a celor 65 de ani de muzică la Sibiu, respectiv a celor 65 de ani de activitate muzicală instituţionalizată (1949-2014).

 

Programul concertului de deschidere va cuprinde lucrări semnificative – Simfonia a IX-a de Schubert „Marea simfonie”, Uvertura „Fidelio” de Beethoven şi Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski – şi îi va avea ca invitaţi de seamă pe dirijorul austriac Walter Gugerbauer şi pe solistul Gabriel Croitoru „lider al elitei viorii în România”. (http://www.orchestreradio.ro/)

Următoarele concerte din primul trimestru al noii stagiuni reflectă aceeaşi preocupare pentru calitatea concertelor, prin invitarea unor artişti de marcă din ţară şi din străinătate şi prin stabilirea unor programe atractive pentru publicul spectator. Astfel, primul trimestru al celei de-a 65-a stagiuni a Filarmonicii de Stat Sibiu va avea ca invitaţi, printre alţii, pe dirijorii Gottfried Rabl (Austria), Walter Hilgers (Germania), François Robert Girolami (Franţa), Lubnan Baalbaki (Liban), Ilarion Ionescu-Galaţi, Valentin Doni, Jozsef Horváth, Romeo Rîmbu, Daniel Manasi (România) şi soliştii Constantin şi Vlad Bogdănaş (Franţa), Horia Mihail, Florin Ionescu-Galaţi, Daniel Podlovschi, Cristian Florea, Ştefan Doniga, Mihai Diaconescu ş.a. (Romania). O achiziţie remarcabilă a filarmonicii a constituit-o desemnarea în funcţia de prim-dirijor a maestrului Gabriel Bebeşelea – unul dintre cei mai promiţători tineri dirijori din România de la ora actuală.

Din agenda de concerte a primului trimestru al acestei stagiuni fac parte şi cele 2 concerte extraordinare: Concertul din 1 decembrie, dedicat Zilei Naţionale a României şi Concertul de Crăciun din 18 decembrie.

Programele primului trimestru urmăresc menţinerea unui echilibru între clasic sau modern şi chiar contemporan, între reluări sau prime audiţii locale sau absolute. Astfel vor putea fi ascultate pagini simfonice sau concertante celebre (printre care Simfonia a III-a de Brahms, Simfonia a III-a de Mendelssohn-Bartholdy, Simfonia a II-a de Beethoven, „Anotimpurile” de Vivaldi, Rapsodia „España” de Chabrier, Simfonia „Manfred” de Ceaikovski, Concertele pentru vioară de Brahms sau Ceaikovski, Concertul nr. 1 pentru pian de Ceaikovski sau Burlesca pentru pian de Richard Strauss) sau capodopere mai puţin promovate („Pinii din Roma” de Respighi, „La tragédie de Salomé” de Florent Schmitt, Concertul pentru violoncel de Friedrich Gulda, Dublul concert pentru clarinet (vioară) şi violă de Bruch), până la prime audiţii: Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Serghei Bortkiewicz, în interpretarea pianistului Ştefan Doniga sau Muzică pentru oboi, violoncel, orchestră de coarde, celestă şi percuţie, aparţinând compozitorului clujean Hans Peter Türk, în interpretarea lui Klaus Philippi (oboi) şi Christian Hoffmann (violoncel).

Stagiunea 2014-2015 marchează, totodată, împlinirea a 10 ani de la inaugurarea Teatrului Thalia, modernizat anul trecut prin amenajarea adecvată a scenei de concert, acţiune înfăptuită cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Noua stagiune mai înseamnă menţinerea parteneriatelor încheiate cu operatorii culturali din România şi din străinătate (ArtCor Viena, Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung München, jmEvents Bucureşti, Elite Art Club Unesco), împreună cu care se realizează manifestările artistice cu caracter internaţional: Concursurile Internaţionale „Carl Filtsch”, „Vox Artis”, „Jeunesses Musicales”, proiectele „Festivalul Internaţional al Artei Lirice”, „Zilele muzicale Româno-Americane”, „George Enescu – Concerte la Sibiu”. Continuă, deasemenea, participarea la proiectul „Zilele culturale ale Judeţului Sibiu”, sau concertele de educaţie muzicală adresate elevilor tuturor şcolilor din Sibiu şi din împrejurimi.

Biletele şi abonamentele pentru concertele din cadrul stagiunii se pot procura de la Casa de bilete aflată la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia), de luni până joi între orele 12:00-16:00. Preţul unui bilet este de 16 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 50%.

 

Stagiunea 2014 – 2015 (octombrie 2014-iunie 2015) va cuprinde, estimativ:

40 concerte simfonice

30 recitaluri camerale

15 concerte educative

1-2 concerte vocal-simfonice sau operă în concert

cca. 800 de artişti invitaţi

cca. 22.000 de spectatori plătitori şi un total de 30.000 de beneficiari

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică