Zeci de mii de susținători ai lui Iohannis, la un miting în Constanța

Peste 20.000 de oameni din mai multe județe, au participat sâmbătă la Constanța la un miting de susținere a lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al României, Klaus Iohannis.

 

De la tribuna amenajată în Piața Farului, Klaus Iohannis a afirmat că trebuie schimbat felul în care se face politică în România.

„Avem o țară bogată și frumoasă, dar românilor le merge prost. Eu, la Sibiu, am dovedit românilor că se poate și altfel și voi dovedi că în toată România se poate mai bine. Ne merge prost pentru că suntem conduși prost. Trebuie să schimbăm lucrurile de la vârf ! Este nevoie de altfel de politică în România, de o politică serioasă, de mai puțină gălăgie și de mai multă aplecare asupra problemelor. Mai puțin spectacol steril și mai multe soluții pentru România și români. Eu propun un președinte serios care se preocupă de problemele României. Soluția mea la toate aceste probleme este România lucrului bine făcut”, a afirmat Iohannis.

Candidatul ACL a subliniat că „România lucrului bine făcut înseamnă: economie funcțională, locuri de muncă pentru toți cetățenii, un sistem de educație serios cu manuale pe bănci, sistem de sănătate serios, toți românii să aibă un venit al lor și să nu mai stea cu mâna întinsă la stat”.

În discursul său, candidatul ACL a criticat Guvernul pentru că nu intenționează să prezinte proiectul de buget pentru anul 2015, deși promite diferite măsuri financiare pentru diferite categorii sociale.

„Eu nu mă lupt cu Victor Ponta, ci cu sistemul care îl reprezintă Ponta. În spatele lui sunt baronii și găștile de partid. Eu nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi, dar nu o fac singur, căci atunci când mi-am depus candidatura am avut susținerea a 2.214.000 de români”, a spus Iohannis.

În încheierea discursului, Iohannis a adus un omagiu generației care a făcut Revoluția.

„Văd aici, în Piața Farului, foarte mulți oameni care la Revoluție au fost tineri, au avut speranțe, au dorit o schimbare, au crezut atunci că a venit vremea lor și au muncit 25 de ani ca să-și plătească impozitele și facturile doar ca să trăiască viața de pe o zi pe alta. Vă spun, ați fost o generație de sacrificiu și voi fi președintele care se luptă pentru o economie funcțională, pentru locuri de muncă, pentru școli și pentru un sistem de sănătate funcțional. Văd aici în piață foarte mulți oameni cu părul alb. Voi ați muncit și în regimul trecut și în acesta. Voi ați muncit toată viața și societatea nu va răsplătit îndeajuns. Voi veți avea în mine un președinte care vă respectă. Văd foarte mulți tineri pe care-i salut.

Aveți viața înainte și pentru voi voi lupta cel mai mult. Pentru voi vreau locuri de muncă bine plătite, să rămâneți în țară. Copiii voștri să aibă școli bune unde să învețe meserie pentru a avea un loc de muncă când termină școala. Pentru voi, tinerii, voi fi președintele care nu dorește încă o generație de sacrificiu”, și-a încheiat Klaus Iohannis discursul de la Constanța.

Sursa: agerpres.ro

Ultima oră