ATENȚIE – TOATE radarele scoase la treabă de IPJ Sibiu. Vitezomanii, ”vânați” în acest weekend!

La nivelul judeţului Sibiu, de la începutul anului până în prezent, pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor meteo rutiere, s-au produs 46 de accidente de circulaţie grave, soldate cu decesul a 10 persoane şi rănirea gravă a altor 58.

 

Astfel, viteza, sub cele două forme ale sale, excesivă sau neadaptată, rămâne principala cauză generatoare de accidente cu consecinţe deosebit de grave.

În acest context, la nivel naţional, în perioada 10 – 12 octombrie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române organizează şi coordonează o amplă acţiune menită să conştientizeze participanţii la trafic cu privire la riscul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, îndeosebi cele referitoare la viteză.

În judeţul Sibiu, acţiunile cu caracter preventiv reactiv se vor derula în sistem integrat cu participarea efectivelor de poliţie rutieră şi de ordine publică din cadrul subunităţilor de poliţie teritoriale şi secţiilor de poliţie rurale şi vor fi utilizate toate dispozitivele de măsurare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

 

Obiectivele principale vizează:

Depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, axate în principal pe depăşirea limitei de viteză;

Asigurarea fluenţei traficului rutier, prin prezenţa activă a poliţiştilor pe sectoarele de drum intens circulate.

 

Acţiunile se înscriu priorităţilor Poliţiei Române referitoare la creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic.

Ultima oră