S-a stabilit numerotarea secţiilor de votare pentru alegerile prezidențiale în Sibiu

În total au fost delimitate şi numerotate 105 secţii de votare care vor funcţiona în marea majoritate în grădiniţe, şcoli şi licee din oraş.

 

Primăria Municipiului Sibiu a stabilit, conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, delimitarea secţiilor de votare din municipiul Sibiu şi numerotarea acestora. În total au fost delimitate şi numerotate 105 secţii de votare care vor funcţiona în marea majoritate în grădiniţe, şcoli şi licee din oraş, fiind amenajate şi două secţii de vot în Palatul Copiilor, una în Casa Corpului Didactic, una în Facultatea de Inginerie, una în clădirea Clubului Sportiv Şcolar Sibiu şi una în staţiunea Păltiniş.

 

Sibienii pot afla secţia la care vor vota prin consultarea Dispoziţiei nr. 1658, fie pe site-ul instituţiei (www.sibiu.ro), la secţiunea “Dispoziţiile primarului”, fie din publicaţiile afişate la sediile Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 şi respectiv sediul de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2 precum şi în pasajele subterane din faţa magazinului Dumbrava şi respectiv cel din faţa Hotelului Continental Forum.

 

Primăria Sibiu se ocupă de asemenea şi de actualizarea Registrului Electoral Permanent prin scoaterea din evidenţa care conţine persoanele cu drept de vot din municipiul Sibiu a persoanelor decedate precum şi a persoanelor care au pierdut acest drept fie ca urmare a unei condamnări penale, fie ca urmare a pierderii capacităţii de exerciţiu. De asemenea, sunt adăugate în listă persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani şi prin urmare, primesc dreptul de a vota. În prezent, lista conţine 143.582 de persoane cu drept de vot în municipiul Sibiu.

 

În ceea ce priveşte spaţiile destinate afişajului electoral, Primăria Sibiu a stabilit şi a asigurat amenajarea a 20 de locaţii, după cum urmează:

 

1.Imobilul de pe Bulevardul Victoriei, nr. 2-4

2.Cazarma 90 (aleea care duce spre Teatrul Naţional Radu Stanca)

3.Şcoala nr. 11 de pe strada Smârdan, nr. 5

4.Grădiniţa nr. 20 din Piaţa Iancu de Hunedoara

5.Şcoala nr. 20 de pe strada Macaralei

6.Şcoala nr. 1 de pe strada Haţegului, nr. 8

7.Şcoala nr. 25 de pe strada Sibiel nr. 6

8.Şcoala nr. 21 de pe strada Luptei, nr. 27

9.Şcoala nr. 23 din Ţiglari

10.Şcoala nr. 13 de pe strada Lungă

11.Şcoala nr. 12 din Piaţa Cluj

12.Piaţa agro-alimentară Cibin

13.Piaţa agro-alimentară Vasile Aaron

14.Piaţa agro-alimentară Rahova

15.Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” de pe Aleea Turnu Roşu

16.Colegiul Tehnic Energetic

17.SC Independenţa SA de pe strada Ocnei

18.Spitalul Judeţean Sibiu, în zona sensului giratoriu de pe Bulevardul Corneliu Coposu

19.Piaţa Gării, în dreptul imobilului cu nr. 8

20.Calea Dumbrăvii, în staţia Tursib din faţa complexului financiar-bancar.

 

 

Ultima oră