video ponta se declară îndrăgostit de sibiu. ce mesaj îi transmite lui iohannis

Premierul Victor Ponta a spus sâmbătă în cadrul unei vizite la Sibiu că orașul i-a plăcut foarte mult în totdeauna și nu înțelege de ce primarul Klaus Iohannis vrea să plece de aici.

 

Întrebat cum i se pare oraşul principalului său contracandidat la Preşedinţie, Klaus Iohannis, premierul a spus că e un oraş care i-a plăcut întotdeauna.

 

”Acum, cu tot respectul, nu e oraşul contracandidatului, e oraşul oamenilor care locuiesc aici. E un oraş care mi-a plăcut întotdeauna, nu am înţeles niciodată de ce domnul Iohannis mereu vrea să plece de aici. O dată a vrut să plece prim-ministru, o dată viceprim-ministru, acum vrea să plece preşedinte. După cum ştiţi, familia soţiei mele e de aici, din Sibiu, şi mi-au zis că ei n-ar fi plecat, că e un oraş frumos… Cred sincer că toată regiunea, am fost împreună de multe ori şi la Cisnădie, în Mărginimea Sibiului, toate celelalte zone, are un potenţial foarte mare, finalizăm ultimul segment de autostradă care o leagă de Deva. Avem, cum aţi văzut, în Master Planul de transport infrastructura aprobată şi pentru Sibiu-Piteşti, dar şi pentru Sibiu-Braşov, că vin de la Braşov şi oamenii de acolo voiau să ştie acest lucru, deci cred că e un potenţial ca întreaga regiune şi întreaga parte de sud a Transilvaniei să se dezvolte foarte bine”, a afirmat Ponta.

De asemenea, întrebat dacă autostrada Sibiu-Orăştie va fi gata în 15 noiembrie, Ponta a răspuns: ”A fost domnul ministru Rus (n.r. – ministrul Transporturilor, Ioan Rus) săptămâna trecută în vizită pe şantier şi sper să se ţină de cuvânt, că altfel nu le dăm banii, ori eu cred că ei vor să facă autostrada şi noi să le dăm bani”.

Întrebat dacă va veni, săptămâna viitoare, la Raliul de la Sibiu, aşa cum a făcut în ultimii trei ani, el a spus că nu va ajunge, deşi şi-ar fi dorit acest lucru.

”De la anul nu mai pierd niciun raliu, promit”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a vizitat, sâmbătă după-amiază, împreună cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, după care a mers la Complexul Naţional Muzeal ”Astra” Sibiu.

VEZI VIDEO CU DECLARAȚIILE LUI PONTA LA SIBIU

Sursa: mediafax.ro

 

Ultima oră

Comentariul meu