mircea cazan acuză psd-ul că a furat startul campaniei prezidenţiale în județul sibiu (foto)

Președintele PNL Sibiu spune că PSD-ul a furat cu bună știință startul campaniei electorale și a montat deja bannere și panouri publicitare în mai multe localități din județul Sibiu. Mircea Cazan a și fotografiat câteva exemple.

 

Iată declarația lui Mircea Cazan:

Nici nu a fost dat startul campaniei electorale şi PSD şi-a intrat în rolul pe care îl joacă atât de bine în ultimul timp, acela de a încălca orice regulament.

 

Vreau să trag un semnal de alarmă şi să vă spun că la nivelul judeţului Sibiu, în mai multe zone precum Ocna Sibiului, Copşa, etc. au fost deja montate de către PSD panouri electorale, o mişcare tipic pesedistă.

Nu este pentru nimeni o noutate faptul că acest partid nu se teme de lege, iar acum, drept urmare, nu se teme să încalce regulile şi hotărârile reglementate prin lege cu privire la campania electorală.

PSD vrea să facă o campanie cu startul furat pentru că ei nu ştiu să practice decât astfel de jocuri.

Le reamintesc, aşadar, celor din PSD că potrivit Legii 370 din 2004 pentru alegerea Preşedintelui României perioada campaniei electorale „începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor“, respectiv la 3 octombrie, şi se încheie „în dimineaţa zilei de  sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7.00“, adică în dimineaţa zilei de 1 noiembrie.

Iar pentru domnul Cindrea, preşedintele PSD Sibiu, aş avea un mesaj cât se poate de prietenesc: Noi, Alianţa Creştin Liberală Sibiu nu vrem decât atât: să avem la nivelul întregului judeţ o campanie curată şi organizată, dar din păcate, cu tristeţe observ că la partidul domniei sale şi al lui Victor Ponta, să nu respecţi actul normativ este o stare de normalitate.banner ponta presedinte

Prin aceste acţiuni de furt al startului campaniei electorale, Victor Ponta îşi arată dispreţul faţă de lege, sfidând în stilul caracteristic, cetăţenii.

În aceste condiţii, stau şi mă întreb cum ar putea să aibă încredere românii că i-ar putea reprezenta cu demnitate şi corectitudine Victor Ponta de la Cotroceni, când el nu are nici cel mai mic respect faţă de lege, când el e omul dictonului ‘Mândru sunt că-s mincinos’.

Copreşedinte ACL Sibiu,

Deputat Mircea Cazan

 

Ultima oră

Comentariul meu