Întreaga suflare carpatină ştie că, în societatea românească, este în plină desfăşurare campania electorală pentru viitorul preşedinte al ţării. Iar la 3 octombrie, aşa-zisul ei început, cum prevede legea, va fi doar o simplă formalitate calendaristică. În opinia mea, această campanie a început odată cu suspendarea actualului preşedinte, în 2012. Tot ce s-a întâmplat începând de acum trei veri, alegerile generale şi guvernarea sa populistă au pregătit USL pentru actuala campanie. Da, însă, între timp, USL s-a desfiinţat! Dar contează un asemenea „amănunt” pentru PSD – moştenitorul uniunii? Nici pomeneală. Trăim oricum în ţara formelor fără fond. Şi a lipsei de incompatibilităţi în viaţa publică. În ce-l priveşte, PSD, actualul partid de guvernământ, nu înţelege să se delimiteze de formele fără fond din întreaga lui istorie – cel puţin cea postcomunistă. Inclusiv de tulburarea internă şi internaţională produsă de lovitura USL, din 2012.
Este prea târziu să mai despicăm firul în patru, în legătură cu un eveniment intrat, nu-i aşa, în istorie. Problema noastră este ce facem anul acesta pe 2/16 noiembrie. Cu siguranţă, din 16 noiembrie, vom avea un alt preşedinte. Asta, însă, nu garantează că va fi un nou preşedinte în gândire, comportament şi-n simţiri. Adică unul care, de exemplu, să poată garanta respectarea configuraţiei politice rezultată din alegeri, pe toată durata mandatului parlamentar. Nu mai vorbesc să recunoască, în schimbarea puterii din 2012, lovitura politică dată sub centura de siguranţă a democraţiei. Ca să demonstreze că e un om cu principii, nu? De fapt cum s-ar putea întâmpla aşa ceva, când majoritatea candidaţilor cu şanse, de astăzi, nici măcar nu mai amintesc de acel eveniment?
Aşadar, după numai doi ani, suntem înaintea unor alegeri umbrite de furtişagul electoral din 2012. Aveam nevoie de condamnarea acelui fals intelectual şi politic ca de condamnarea practicilor comuniste. Nu putem începe un nou drum, până nu recunoaştem un lucru rău făcut. Pentru că atunci s-a dovedit cât de uşor putem reveni la viziuni şi practici cu tradiţie: trădarea politicienilor – prin care a fost spulberată configuraţia parlamentară stabilită prin alegeri şi negarea oricărui merit al foştilor guvernaţi – cuvântul de ordine al propagandei oricărei puteri de la noi. Ce să mai vorbim despre criza din 2010-2011? Despre ea n-au mai vorbit şi continuă să nu vorbească nici măcar cei care au guvernat până la 27 aprilie 2012.
În condiţiile de astăzi, ne putem întreba la ce să ne aşteptăm în viitorii doi ani, până la următoarele alegeri generale. Personal, cred că nu vom scăpa de continuarea campaniei electorale permanente. Deşi s-a dovedit un dezastru pentru viaţa social-economică. Nu văd ca sigur un viitor preşedinte (între candidaţii de astăzi) în stare să pună capăt acestei metehne (cu rădăcini adânci în istorie), întreţinută prin corupţia generalizată. Vreau să spun, acceptată şi de popor, evident din instinctul de supravieţuire. În ultimii zece ani, Traian Băsescu a crezut obsesiv că libertatea justiţiei taie acest cerc vicios, în care ne-am obişnuit să trăim. Numai că această libertate n-a fost acceptată aproape de nimeni, şi nu doar din clasa politică. Rezultatul a fost că, în timp ce figuri importante ale societăţii noastre au suportat rigorile legii, spaţiul public s-a încins la maximum.
Campania electorală ce va începe, zice-se, la 3 octombrie, ar trebui să ne dea răspunsul la întrebarea fundamentală a democraţiei: „Eu cu cine votez?” Credeţi că ceea ce s-a numit pre-campanie, în realitate – o campanie în toată regula, v-a ajutat să vă daţi un răspuns la această întrebare? Dacă da, e bine. Dacă nu, să nu vă aşteptaţi la ceva mai bun din partea viitoarei campanii electorale.
