și-a luat visul de a călători în mâini. 4 metode să faci la fel

După ce a absolvit facultatea, Felix Starck, a obținut un post confortabil în cadrul companiei Mercedez Benz. Dar visul lui de-o viață era să călătorească în jurul lumii. Astfel încât și-a vândut mașina, apartamentul și practic tot ce deținea, potrivit aplus. Ca să plece în excursia ce avea să schimbe totul pentru el. 18000 de kilometri, 22 de țări, 365 de zile. Pe bicicletă.

Asta se întâmpla în iunie 2013 când Felix pleca din orașul lui natal, Herxheim, Germania. Uite aici itinerariul lui complet și unde a ajuns în anul care a trecut.

„La început, 99% din familie și prieteni nu credeau că o să reușesc”, povestește Felix. Chiar și partenerul său de drum a renunțat la o lună de la plecare.Ca să îi inspire și pe alții să își ia visele în mâni și să călătorească, tânărul de 24 de ani a împărtășit 4 trucuri esențiale învățate din experiența sa:

Nu mai găsiți scuze. Fie că e vorba de bani, timp sau faptul că nu aveți un partener de drum, acestea nu sunt motive realiste pentru a nu călători. Încetați să mai credeți că apropiații voștri au aceleași vise ca voi. Dacă ei nu vor să călătorească, o puteți face singuri. „După ce partenerul meu a renunțat, am pedalat 18000 de kilometri singur și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”, spune Felix.

Adaptați-vă planurile la posibilități. Poate șeful nu vă va permite să lipsiți un an întreg și nu aveți 12000 de euro în cont pentru a finanța excursia. „Dacă vreți cu adevărat să mergeți, veți găsi o soluție”. Începeți cu excursii scurte, necostisitoare sau vizitați destinația care vă atrage cel mai mult de la început.

Rămâneți optimiști, veți fi răsplătiți.Lucrurile pot merge rău oricând, e un fapt, spune germanul. Dar în loc să vă enervați, folosiți oportunitatea de a descoperi lucruri noi. Pe drum Felix a prins un virus, a pedalat printr-o inundație în Thailanda, a schimbat numeroși parteneri de drum și a avut probleme la plămâni din cauza poluării. „Am avut probabil mai multe momente proaste decât bune. Dar cele bune au fost atât de bune, că au compensat pentru restul”, povestește el.

pedal

Plănuiți mereu excursia viitoare. Ajunși acasă, în rutina de care ați fugit, vă puteți simți copleșit sau debusolat. De aceea plănuiți mereu excursia viitoare. Până atunci încercați să încorporați lucrurile pe care le-ați învățat în viața voastră de zi de zi și să vă bucurați de lucrurile simple ca dormitul în pat, dușul, întâlnirile cu prietenii.

Vizitați pagina lui Felix de Facebook pentru mai multe detalii despre aventura lui surprinzătoare.

Ultima oră

Comentariul meu